Mai există şi minuni!

În oraşul meu natal, Vaslui, e linişte… E linişte mai mereu, dar nu pentru că nu ar fi gălăgie. E linişte de cultură, dacă pot spune aşa. O dată la doi ani se organizează Festivalul Umorului “Constantin Tănase”, deşi nici de ăsta nu mai sunt sigur. În rest e aproape vid, cu mici excepţii.

Imediat după ce am terminat liceul, câţiva prieteni de-ai mei au pus la cale o chestie pe care nu şi-o aduce aminte decât generaţia mea: La Vaslui se întâmpla “Rock Chance”, un festival de metal. Deşi era organizat de un partid politic, nu a avut niciodată conotaţii politice. Pentru Vaslui şi chiar pentru România, acel festival a însemnat ceva, având în vedere că în perioada respectivă economia era la pământ, cam cum e şi acum. Patru ediţii a ţinut acel festival, plus una care s-a deplasat la Costineşti, la mare, dar care a eşuat lamentabil din cauza vremii ostile.

Open Camp Vaslui 2010

Dar să spun şi unde vreau să ajung: s-au trezit nişte nebuni, în anul 2010, să încerce în Vaslui ceea ce nu s-a mai încercat de cel puţin 10 ani. Vor încerca, weekendul viitor, să scrie un cuvânt în istoria culturală a oraşului nostru sărac, plin de şomeri, prin organizarea unui festival de muzică. Nu ştiu câtă lume înţelege că acest festival e o minune, o chestie cu adevărat uriaşă pentru cultura judeţului, dar eu sunt încântat să ştiu că se va întâmpla ceva minunat. Şi ce e cu adevărat fantastic, e că această tabără deschisă (open camp) nu va avea ca ţintă doar un anume grup de spectatori, ci se va adresa ascultătorilor de hip-hop, punk, rock, metal şi muzică electronică. Probabil pentru unii nu e nimic, pentru că la ei în oraşe văd aşa ceva cel puţin o dată pe an, dar pentru Vaslui e un eveniment mare. Sunt curios, totuşi, câtă lume va veni, cum se vor întâmpla lucrurile, ce va spune presa. Sunt curios, în cazul în care acest festival va avea succes, dacă cineva care se ocupă de cultura judeţului se va sesiza şi va ajuta în viitor astfel de evenimente.

Surpriza şi mai plăcută la acest festival e prezenţa a două trupe străine, ceea ce o altă noutate pentru Vaslui. Dacă totul va ieşi bine şi dacă presă de la noi va observa acest eveniment, sunt şanse mari ca în viitor să aibă mai mare succes. Iar dacă startul e luat bine, atunci sunt convins că viitorul va fi mai frumos pentru concitadinii mei. Aşa cum sunt eu maniac cu muzica, îmi face plăcere imensă să ştiu că timp de trei zile câţiva nebuni (sper să fie câteva sute măcar) se vor bucura de ea. Sper şi că trupele româneşti care vor cântă în Vaslui să aibă de spus numai cuvinte frumoase despre ce va fi acolo şi în felul acesta să încurajeze şi alte trupe să concerteze pe la noi, nu de alta, dar şi tinerii din oraşele mici au nevoie de câte o pauză din asta în care să simtă muzica, nu doar să o asculte.

Din motive obiective nu pot fi prezent acolo cu lumea, dar cu siguranţă anul viitor nu voi rata şansa şi poate mă voi şi implica în organizarea festivalului. Până atunci nu-mi rămâne decât să aştept cu nerăbdare ca prietenii să-mi povestească cum a fost.

Sunteţi jalnici, sunteţi de căcat

Urmăresc din când în când presa “sportivă” din România şi mai mereu mă minunez de ce văd la fomiştii ăştia. Pe lângă faptul ca 90% din articolele din aceste-numite-ziare sunt despre echipa naţională Steaua şi restul de 10% sunt scandal, mai vedem şi faze de genul ăsta:


Terminaţii lui Tolontan au dat repede limbi pe unde a trebuit ca să nu fie în urmă cu tehnologia, după ce prostovanii de la ProSport au anunţat cu surle şi trâmbiţe noua lor idee fantastică. Era clar şi la mintea cocoşului că asta se va întâmpla. Nu înţeleg ce au în cap oamenii lor de la marketing, având în vedere că dacă vrei să scoţi ceva WOW nu anunţi cu o săptămână-două înainte.

Şi oricum, n-am înţeles niciodată de ce trebuie la noi să existe două “ziare” de sport atâta timp cât ambele scriu aceleaşi căcaturi şi ne umplu de oi şi ciobani în acelaşi mod.

Împreună spre victoria finală!!!

Odată cu începerea Campionatului Mondial de fotbal, foarte mulți au fost curioşi să-i vadă pe nord coreeni la treabă. Pe lângă curiozitatea legată de jocul lor, multă lume era curioasă să știe cum e văzută echipă “acasă”. Tot discutând cu prietenii pe net, am primit de la Alex un set de poze de pe Flickr, făcute de un american (?) prin Coreea de Nord.

"Let us fulfil our civic duty in the defence of the motherland and the construction of a powerful great nation"

Probabil o parte din voi simţiţi o anumită familiaritate la vederea unora din poze, pentru că seamănă foarte mult cu ce se întâmplă la noi înainte de 1989, dar multe din poze sunt de-a dreptul înspăimântătoare, mai ales când observi că străzile imense ale oraşelor sunt goale, că blocurile arată dezolant, că lumea ori e tristă, ori prezintă un zâmbet ciudat… Continuare »

A doua evadare

Şi pentru că duminică nu aveam ce face, ca de obicei, am vorbit cu un amic, Eugen şi ne-am hotărât să facem o tură pe traseul Primei Evadări. Stabilisem să ne vedem la Arcul de Triumf la 8:40 şi chiar am fost amândoi punctuali, aşa că pe la 8:45 am luat-o la pedale spre Academia de Poliţie, ca apoi să plecăm pe traseu.

Ciulini

În jur de 9:00 am ajuns la startul traseului şi, după ce mi-am reglat puţin frânele pe faţă, am pornit vioi prin pădure. Intrarea pe traseu nu mai e semnalizată, aşa că am intrat în pădure pe unde am crezut noi că era OK, iar dupa aproape 15 minute de mers am dat nas în nas cu o haită de vreo 7-8 câini, nervoşi nevoie mare că le încălcam teritoriul. Am descălecat încetişor şi ne-am făcut că plouă, iar în mai puţin de două minute am scăpat de ei, aşa că am pornit din nou la drum. Deja eram siguri că nu suntem pe drumul cel bun, pentru că nu întâlnisem nici un marcaj din timpul concursului, dar ne-am zis că trebuie să ajungem cumva la “centură” şi de acolo ne descurcăm. După încă vreo 10-15 minute de mers, ne-am trezit pe o cărare plină de marcaje, ceea ce ne-a făcut să devenim optimişti şi să ardem gaz mai mult. Continuare »

O ţară de labagii trişti

După ce că nu suntem în stare să fim serioşi, zilele astea se dovedeşte că nu suntem în stare chiar de nimic. Marea grevă generală anunţată de liderii sindicali – baroni plini de bani – s-a transformat într-o labă tristă, pentru că guvernul de doi lei al lui Boc a reuşit să-i convingă pe proşti să stea cuminţei în bancă.

Şi pe lângă faptul că nu suntem în stare să facem nici măcar o grevă, mai suntem şi fuduli nevoie mare. Când se ştie că metroul nu merge, românii găsesc de cuviinţă că cea mai bună soluţie e să meargă la muncă cu maşina. Dacă ar sta măcar două minute să gândească şi-ar da seama că RATB ar fi o idee mult mai bună, pentru că s-ar înjumătăţi numărul de maşini care circulă, iar autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele ar avea mult mai mult loc de “desfăşurare”. Dar nu, e mai bine să o ardem în gaze şi să stăm cu orele blocaţi în intersecţii, nu de alta, dar măcar avem o scuză sa ajungem mai târziu la serviciu. Pe ăştia i-aş cronometra şi i-aş pune să stea fix 8 ore la muncă, din momentul în care au ajuns la birou.

N-o să înţeleg niciodată de ce şoferilor din Bucureşti le place să intre în intersecţii când văd că ar bloca-o sau de ce trec pe roşu când văd că intersecţia e deja blocată, dar ar avea ei 1m de spaţiu să intre… Mă depăşeşte total.

Nici nu mai ştiu ce mai vroiam să mai scriu, sunt plin de nervi din cauza idioţilor.