Brutal Assault (partea a 2-a) – Festivalul

Asa cum ati citit mai jos, am ajuns cu bine, intr-un final, la locul desfasurarii festivalului. M-am dus sa-mi instalez cortul si sa ma pregatesc de concerte.

Prima zi (din punctul meu de vedere)

Vineri am ajuns in jurul orei 17 si am venit special pentru concertul Sick Of It All care se desfasura de la 19:45. In timp ce imi instalam cortul am auzit cantant formatia Skyforger, o trupa de “folk lituanian/black metal pagan” (asa spun ei). Trupa suna destul de bine si se auzea foarte clar un instrument de suflat (ceva in gen flaut) care dadea foarte bine in ansamblul liniei lor muzicale.

Apoi au urmat Carnival in Coal, o trupa franceza de “stupid-metal” – tot dupa spusele lor, o combinatie ciudata de funk cu toate genurile posibile de metal. Cred ca ar fi pe gustul unui bun prieten de-al meu, Sorin (Ciciocle). Continue reading “Brutal Assault (partea a 2-a) – Festivalul”

Brutal Assault (partea 1) – Plecarea

Asa cum stiti (prietenii mei) vineri, 10 august 2006, am plecat spre festivalul de metal/hardcore/punk/etc. Brutal Assault, editia a 11-a, care s-a tinut la Svoišice u Přelouče (Svoişiţe u Prjelouce), undeva langa orajul Pardubice (Pardubiţe) in estul Boemiei.
Imi facusem planurile destul de bine. Vineri aveam cursuri, dar l-am rugat pe lector sa-mi dea drumul la ora 12:00 ca sa prind trenul de 12:50. A fost OK si chiar mi-a dat drumul mai devreme (11:30). Insa totul s-a dus peste cap, ca de fiecare data cand “iti faci planul ca tiganul”.
Cu o zi inainte am sunat cativa prieteni sa-i rog sa-mi imprumute camera digitala, pentru ca eu nu aveam. Toti pe care i-am rugat au avut nevoie de camera, asa ca nu au putut sa imi imprumute. Asa ca am trecut la planul 2: imi cumpar eu camera cu cardul American Express. Zis si facut. Stiam de o oferta la o firma, asa ca, imediat cum am iesit de la curs, am sarit in tramvai si m-am dus sageata acolo. Insa, surpriza!, nu acceptau cardurile AmEx… Fug repede (nu v-am zis ca aveam un rucsac de 20 kg in spate?) la tramvai si plec spre centru. Intru in cateva magazine unde aveau camere, aceeasi problema: nu accepta cardul. Ultima solutie era sa merg la un mall aproape de gara sa-mi incerc norocul acolo. Continue reading “Brutal Assault (partea 1) – Plecarea”

Fishbone in concert in Brno

Aseara, 22 iunie 2006, pentru ca prietenii mei s-au dus la fotbal (si stiti ca mie nu-mi place sa joc) m-am hotarat sa ma duc intr-un club la concertul Fishbone. In deschidere urmau sa cante Prague Ska Conspiracy (CZ) si 10Rue D’La Madeleine (FR).
In timp ce Prague Ska Conspiracy a fost un ska punk clasic, dar cu o surprinzatoare tipa mulatra vocal, 10Rue D’La Madeleine m-au surprins foarte tare. Vazandu-i pregatindu-se pe scena cu un clarinet si vioara m-am gandit ca o sa fie doar inca o trupa de ska, dar nu a fost asa. Inca de la inceput am sesizat ceva influente din muzica populara franceza plus ceva mai multa agresivitate, ceva spre hardcore/punk (pe tricourile lor scria HARDCORE TRUBADOURS). Combinatiile lor, care mai cuprindeau si ceva hip hop si metal, m-au facut sa ma ridic de pe canapeaua pe care stateam confirtabil si sa ma duc in fata scenei sa ma “scalambai” putin, iar totul s-a terminat dupa aproape 45 de minute, ceea ce m-a nemultumit intr-un fel… abia intrasem in atmosfera.
Apoi au urmat Fishbone, o trupa de care auzisem doar ca nume. Fishbone e o trupa din Los Angeles care s-a format pe la mijlocul anilor ’80 si e formata doar din negri. Baietii canta o combinatie foarte misto de jazz/funk/ska/raeggae/hip hop/punk/putin metal/”si alte chestii”. La inceput lumea era doar curioasa sa-i asculte si sunt convins ca peste 95% din cei prezenti la concert nu stiau “cu ce se mananca” Fishbone. Dar, in stilul american caracteristic, acestia au inceput sa-si faca de cap pe scena si lumea a inceput sa se miste. Mi-au placut foarte mult ritmurile imprimate de bassist si de “iesirile” tipului de la orga, care am impresia ca e ceva jamaican la origini. Dupa jumatate de ora de cantat toata sala era un ring de dans, iar de pe membrii trupei curgea apa siroaie…. Tot concertul celor de la Fishbone a durat cam doua ore si jumatate, ceea ce a fost surprinzator de mult pentru mine….
Una peste alta, ma bucur foarte mult ca am fost, ca am descoperit doua trupe interesante: 10Rue si Fishbone si ca nu mi-am pierdut timpul aiurea jucand fotbal .
La urma va spun ca toata “afacerea” a costat 170 coroane cehe (aproximativ 20RON) + 6 beri x 20 coroane = aprox. 15 RON, deci A MERITAT.

Va sfatuiesc (daca sunteti interesati) sa cautati sa ascultati 10Rue D’La Madeleine, pentru ca suna foarte bine!!!

Din nou Blazzaj

…si tot in Viking.
Am fost din nou in Viking la un nou concert Blazzaj. De data asta n-am mai fost singur, ci insotit de o amica. Lume multa, ca de obicei, dar parca mai multa decat data trecuta. Atmosfera s-a incins inca de la prima piesa, cei care vin la concertele lor fiind obisnuiti deja cu chestia asta.
De data asta, fiind obisnuit cu show-ul dat de trupa, am fost mai atent la muzica lor. Am observat influentele lor. E o combinatie foarte originala/ciudata de foarte multe genuri. Solourile de chitara ale lui Horia duc spre blues/rock, iar in unele piese riffurile suna a metal. Dar sunt si acorduri de ska/reggae care te fac sa dansezi. Ritmurile sunt accentuate de toba lui Vali Potra, ritmuri care trec prin rock, blues, jazz, hip-hop, si chiar unele ritmuri de jungle/drum’n’bass. Tot la “sectiunea ritm” se evidentiaza si basistul, Utu Pascu, care de data aceasta a folosit mai multe efecte pe chitara si s-a observat. Linia melodica e data, in general de voci, de trompeta lui Petre si de flautul Cristinei. Si aici se simt multe influente: de la jazz, ska, pana la muzica populara din zona lor, Banat. Chiar si la voce, Cristina “o da” spre muzica sarbeasca, dar asta aduce culoare muzicii lor, si e un lucru foarte bun. Continue reading “Din nou Blazzaj”

Blazzaj @ Viking 3.12.2005

Revin cu un nou concert la care am fost si la care m-am simtit bine. Inca din momentul in care m-a anuntat Morrison pe messenger ca va fi concert Blazzaj sambata in Viking n-am stat pe ganduri si am zis ca o sa merg. N-am reusit sa gasesc pe nimeni sa mearga cu mine, dar am destui prieteni acolo, asa ca m-am dus.
VitaAm ajuns cu jumatate de ora inainte de ora oficiala de incepere a concertului. Baietii din trupa isi acordau instrumentele; lume destul de putina, desi la intrarea in club erau cam 20-30 de oameni. Incet, incet insa a inceput sa vina lumea, asa ca pe la 21:30 abia mai puteai arunca un ac. Am fost placut surprins sa vad toate categoriile de varsta la acest concert. Chiar si niste “neni” de vreo 50 de ani.
Horia & eu prin spate :DTrebuie sa spun inainte de toate ca am ascultat Blazzaj acum vreo doi ani si mi-au placut. In vara asta (2005) am fost la Stufstock in Vama Veche si i-am vazut live, desi era 4 dimineata, daca imi amintesc bine. Mi-au placut mult mai mult decat pe CD/caseta/LP (cum vreti voi). Vita (Tavi – vocal si la IPR) animeaza scena si cu Blazzaj, dar aici contribuie si Cristina (flaut/voce) cu miscarile ei provocatoare.
BlazzajBun, acum sa va spun despre muzica. E o combinatie foarte misto de jazz, funk, hip-hop, rock, metal, reggae, cu versuri acide despre orice: societate, politica, indivizi, obiceiuri. Atmosfera a fost super!!! Lumea a cantat cu trupa, iar cand se cereau bisuri se canta “Mult, mai mult, mai mult, mai mult, mai mult…. la lala lalalalalaa” (refrenul piesei “Mai mult”). Trupa a revenit de 3 ori pe scena la cererea publicului, si nu degeaba.
Trebuie sa apreciez talentul tuturor celor din trupa, iar momentul cel mai tare a fost solo-ul de bass al lui Utu Pascu, care i-a surprins si pe colegii sai. Si ca sa nu spuneti ca nu stiti cine sunt Blazzaj, iata componenta:
Tavi “Vita” Horvath – vocal
Cristina Paduraru – flaut, voce
Horia Crisovan – chitara
Utu Pascu – bass
Petrica Ionutescu – trompeta, orga
Vali Potra – tobe
Inca o data tin sa-i multumesc lui Morrison si sa-l felicit pentru serile beton pe care le organizeaza. Tine-o tot asa!

hello