Am veint de cateva zile sin Norvegia si ma gandeam sa scriu cateva ganduri in legatura cu tot ce am vazut acolo. N-o sa fie prea artistic si nici n-o sa fie vreo ordine in ideile pe care o sa le exprim.

In primul rand, imi doream de multa vreme sa ajung in Norvegia. In Suedia am fost acum doi ani si am stat o zi si am reusit doar sa vad o parte mica din Goteborg. Acum am stat o luna si trei saptamani in Oslo si pot spune ca am vazut multe. Stiam dinainte ca Norvegia e mai mereu in topurile tarilor civilizate si a venitului pe cap de locuitor, deci ma asteptam sa fie bine.

Primul lucru care m-a marcat a fost frumusetea peisajelor cand am venit de la aeroport pana in Oslo. Distanta e de 49km, deci am avut ceva de vazut. Apoi, cand am coborat cu picioarele pe pamant, am dat cu ochii de preturile din magazine. Sunt MARI!! Bine, sunt mari pentru noi, ca pentru ei sunt foarte OK, avand in vedere ca au salarii de 3-4 ori mai mari decat noi.

Am mai vazut multa curatenie. Ne-am mirat – colegii si eu – sa vedem ca nu se pune praful pe masina chiar daca o tii doua zile afara. Iar cand ploua, chiar daca te stropeste masina din fata sau una din lateral, nu ramai cu urme, de parca ai sta intr-o casa unde nu intra praf deloc… e ceva!

Bineinteles ca am fost toti impresionati de calitatea drumurilor si, pentru ca era prima oara cand ajungeam in Oslo, am ramas masca in momentul in care ne-am ratacit si a trebuit sa facem ture prin tunelurile de sub oras pana sa ajungem la drumul care ducea spre hotel. Oamenii astia au gasit o solutie foarte practica la problemele legate de trafic: tunelurile. Poti ajunge dintr-un capat in altul al orasului in maxim 5 minute, oricand. Noi, de la hotel pana la birou mergeam cam jumatate din drum prin tunel. O alta chestie interesanta e ca la ei toate intersectiile sunt cu sens giratoriu, deci mult mai usor de impus niste reguli de bun simt in trafic. Plus ca multa lume incearca sa scape de masina cand merge la birou, bicicleta fiind cel mai intalnit mijloc de transport in oras.

Apropo de drumuri si de circulatie, am vazut o chestie care poate defini civilizatia: mergeam intr-o zi de la birou spre hotel, trafic foarte intens… la un moment dat se aude o sirena in spate, erau pompierii. In secunda 2, toate masinile erau urcate pe borduri si trotuare, iar pe mijlocul strazii se facuse liber. Ce poti sa vrei mai mult? La noi cand o ambulanta se grabeste, nimeni nu se misca mai repede sau face loc. O alta chestie, pe care o vazusem si in Cehia: daca pe semnul de circulatie scrie “maxim 30km/h”, atunci toate masinile merg cu maxim 30km/h. Colegii mei se mirau de chestia asta si mai ales soferul era nervos ca nu poate merge mai repede sa ajungem la destinatie din cauza ca “idiotii astia chiar respecta regulile”.

Apoi, norvegienii nu se uita in stanga sau in dreapta cand sunt la trecerea de pietoni. Pentru ei e sfant faptul ca pietonul are prioritate. La fel si cu transportul in comun, daca esti in apropierea unui autobuz, trebuie sa-l lasi pe el sa-si faca manevrele.

La munca, oricat de grea e o zi, oamenii astia nu sunt stresati. Nu am vazut, cat am stat aici, oameni incruntati, nervosi, frustrati. Toata lumea incearca sa-si faca treaba cat mai bine, dar nu in graba si nu cu “ajutor din spate”. La asta contribuie foarte mult, poate, si faptul ca la birou te simti ca acasa. Am vazut ca toti au poze cu apropiatii, au colectii de toate felurile (sepci, insigne, harti), iar unii – mai batrani – au cate un radio la care asculta muzica si stiri. Apoi, in open-space-uri am vazut masute cu ziare in jurul carora sunt canapele si fotolii. Cat timp astepti pe cineva sau daca e vreo problema si nu poti lucra in biroul tau, te poti duce sa stai pe o canapea si sa citesti ceva interesant in ziar.

Si e si normal sa te simti bine, cand nu ai sefi isterici. E o placere sa stii ca poti sa-ti faci treaba bine fara sa fii presat. Am vazut oameni cu diplome pe care scria “angajat de 30 de ani la Yara” si care, la 60 de ani, nu le dadeai mai mult de 45-50.

Sunt mult prea multe diferente fata de ce se intampla la noi, ca nici n-am timp sa scriu despre toate. Abia am calcat pe taram romanesc si am vazut numai fete incruntate. Ma intreb daca o sa reusesc vreodata sa scap de magnetul asta numit Romania si sa raman agatat prin vreo tara din asta idilica…