Calm like a bomb

Si sa-mi mai amintesc cate ceva… De exemplu cum ne adunam in spatele Casei de Cultura din oras si ascultam muzica si dadeam din cap ca descreieratii pana veneau gardienii publici si ne alungau. Sau cum ne-au fugarit tiganii dupa ce am intrat in barul “Nostalgic” (fost bar de rockeri), care era ocupat de “discotecari” – asa le ziceam pe atunci.

Si clasicul moment de la festivalul de muzica usoara “Constelatia necunoscuta” unde intr-un an au fost chemati bucurestenii de la Axial (heavy metal) si au facut show doua zile la rand. In prima zi, unul din rockeri s-a dus in discoteca si s-a rugat de DJ sa puna ceva metal, dupa care s-a intors si a racnit “baaaaaaaa, Sepultura in discoteca!!!”, moment in care am fugit toti acolo ca nebunii… Inutil de explicat cum se uitau “oamenii de rand” la noi.

Apoi au venit anii cu festivalul “Rock chance”, singurul festival de metal care s-a tinut in Vaslui. Au fost 3 editii de neuitat. Prima a fost iarna, la Casa de Cultura, loc unde nu s-a mai putut face apoi nici un concert de rock – va puteti da seama de ce. Urmatoarele doua editii s-au tinut la teatrul de vara – a fost fantastic! Trupe super tari pe atunci in Romania: Negura Bunget, God, Interitus Dei … ehe, ce vremuri! Chiar aveam si noi cateva formatii pe atunci: Eternal Mourning, Odium, Rain of Tears, Sacrificed Soul.

Si mi-am amintit si de trupele de alternative Wet Whiskers si Red Lemon (parca). Mama, ce haos a iesit la una din serbarile de sfarsit de an scolar de la Scoala nr. 5. Si cand ma gandesc ca chitaristul/vocalul trupei era fiul directorului scolii… ce exemplu, dom’le!

Apoi a urmat o pauza destul de mare, pana a aparut generatia Slipkorn. Toata lumea asculta Slipknot, Korn, Limp Bizkit, Static X si alte trupe de nu-metal…. S-a facut si atunci rockoteca, dar era destul de anosta atmosfera. Mereu se punea aceeasi muzica, mereu se certa lumea pe tema genurilor muzicale. Se dusese vremea cand toti eram o familie…

M-au apucat amintirile ascultand piesa “I am the bloody earth” a celor de la My Dying Bride. De ce? Nu stiu, poate pentru ca e o piesa veche…

Nu stiu cum sunteti voi, dar la noi era cam asa: eram un grup destul de mare de rockeri in oras. Ne intalneam cam toti in acelasi lor, un parc pe care il numim si acum “Secu”, pentru ca e in fata fostului sediu al Securitatii comuniste. Ne adunam cu mic cu mare, de la hipioti, hard rockeri, metalisti, grindcoristi pana la hardcoristi si alte natii. Imi amintesc foarte bine cum cei mai mari ne povesteau de rockoteca pe care o faceau in urma cu cativa ani si ne doream sa avem o noua rockoteca. Imi amintesc cum faceam schimb de casete si inregistram de la unul la altul si le ascultam ca disperatii pana se toceau benzile (pirateria de pe atunci). Tin minte si cum ma enervau cei care nu mai aduceau casetele inapoi sau care tot o lungeau cu uitatul acasa pana ti-era si greata sa-i mai intrebi daca le-au adus.

Apoi tin minte de prima rockoteca la care am fost, nu la noi in oras, ci in Barlad. Se punea muzica de pe magnetofon si playlistul era facut de DJ de acasa. Te duceai frumos la bar si aveai lista cu piesele care urmau… Am speriat rockistii de acolo cand pe Pantera am sarit ca nebunii de la mese si am facut un moshpit pe “ringul de dans”. A fost prima oara – si ultima, cred – cand am fost aplaudat pentru ca am dat din cap… Ce vremuri!!! Apoi am inceput sa facem si noi rockoteca, intr-o rotiserie in piata centrala. Dupa ce plecau ultimii clienti scoteam sculele noastre si dadeam drumul la treaba. La inceput aveam un casetofon Elektronika, pe care il mai foloseam si la incarcat jocurile pe HC-uri. Din cauza ca nu aveam alta metoda, derulam casetele cu creioane sau cu pixuri. Tin minte ca marcam cu creionul pe caseta, de acasa, pe unde ar veni piesa “cutare” si apoi dadeam la invartit caseta pana la pozitia respectiva. Dupa ceva vreme ne-am emancipat si veneam cu dublu casetofon. Ce era frumos la rockoteca noastra e ca ne intelegeam bine cu totii, nu se faceau diferentieri pe genuri muzicale: se punea absolut orice gen de rock si toata lumea era ok, nu ca acum cand ala e punker, ala e metalist, ala e asa si pe dincolo si nu ne intelegem intre noi.

Imi amintesc si mandria de a fi avut printre primii tricouri cu formatii. Imi luase unchiul meu la mana a doua din Bistrita (unde locuia) doua tricouri – Skid Row, Cannibal Corpse si un “longsleeve” cu Carcass. Si-mi mai amintesc cat de “smecheri” am fost cand am inceput sa dam comenzi prin posta la Nuclear Blast in Germania. Nu mai era nimeni ca noi, sa aiba tricouri si hanorace originale. Ca sa nu zic de reviste si postere frumos colorate. Oho, si asta imi aminteste de tipografia unde lucra fratele unui prieten, care avea la munca un copiator color, o noutate pe atunci! Mergeam cu poze din reviste sau cataloage si ne facea postere in format A2 sau chiar mai mare. Apoi ne mai faceam si coperti la casete, de aveai impresia ca-s originale…

Si pentru ca tot vorbesc iar de casete, ce vremuri am prins! La inceput se aduceau si la noi in oras, dar slabut, de la Takt (poloneze), dupa care am inceput sa mergem in Iasi sa cumparam, dar si acolo s-a stricat treaba. Pana cand am aflat de tarabele din Piata Romana din Bucuresti si veneam cam la 2-3 luni si ne umpleam gentile si buzunarele cu noutati.

Apoi totul a inceput sa se duca… Am crescut, ne-am pierdut interesul, ne-am imprastiat prin tara… Dar unii au ramas tot metalisti (si eu printre ei) si tot isi mai amintesc de vremurile alea, cand strigau tiganii dupa noi prin oras “huo Metallica!!”.

PS: Vine si partea a doua.

Mai inseamna ceva cuvantul asta azi? E o intrebare pe care mi-am pus-o de mai multe ori. Aseara am fost cu Mari in LMC (Live Metal Club) la o portie de bere si metal si din vorba in vorba am ajuns sa-mi amintesc de “vremurile bune” cand mergeam in rockotecile noastre din Vaslui. Nu, nu au fost mai multe deodata, au fost mai multe in raport cu trecerea timpului. Dar important e ca au fost. Ma uitam aseara la lumea care era in club (da, nu se mai cheama “rockoteca”) si vedeam oameni de toate varstele, incepand de pe la 15-16 ani si pana pe la 35+. Nu a fost prima oara cand am observat chestia pe care urmeaza sa v-o spun, si chiar am discutat pe marginea ei si cu alti prieteni… Pana si intre rockeri/metalisti a ajuns sa se creeze o “turma”. De ce spun asta? Simplu: mergeti in LMC – ca oricum alt club de metal nu mai exista in ditamai Bucurestiul – si observati cum se comporta lumea cand canta Pantera si apoi cand se pune o trupa de viking/pagan metal. Da, stiu, o sa-mi spuneti ca Pantera nu mai exista si ca e o trupa veche, dar nu e vorba de asta. E vorba de faptul ca orizonturile copiilor astia si ale celor maturi care ii inconjoara sunt atat de stramte. Pun pariu ca putini au ascultat trupe ca Misery Index sau All Shall Perish, desi sunt trupe relativ noi, care scot albume noi si bune. Si atunci ma intreb de ce se limiteaza unii doar la un gen de metal… Nu stiu daca exista un raspuns…
Dar sa revin putin la “rockoteca”. Prima oara cand am auzit de asa ceva aveam vreo 16 ani, abia terminasem clasa a 9-a. N-am fost destul de rapid sa prind rockotecile de la “Bolta rece” si de la Teatrul de Vara (vasluienii stiu despre ce e vorba). Insa am prins rockoteca de la rotiserie, din buricul orasului, in mijlocul pietei centrale. Si nu doar am prins-o, ci m-am si implicat in organizare. Era o placere in fiecare vineri seara sa mergem in locul ala. O sala marisoara, cu mese si scaune din alea “comuniste”, cu doua tipe la 40-50 de ani care vindeau la “bar” si cu budele alea semi-infecte. Era o placere sa intri si sa auzi din coltul “DJ-ului” explozia aia de riff-uri ale lui Kerry King sau ale lui Dimebag. Si cat ne mai chinuiam cu casetofonul Electronika, acelasi casetofon cu care incarcam jocurile pe HC-uri… Aveam langa mine mereu un prieten care ma ajuta cu derulatul, pentru ca nu aveam inca un casetofon cu care sa facem asta. Marcam de acasa, cu pixul, locul unde incepea una din piesele pe care le voiam si cand venea timpul incepeam sa dam cu un creion la “manivela” pana pozitionam banda cat de cat la piesa respectiva. Era distractiv… Read the rest of this entry »