Fabrica Hardcore

O vineri seara nu poate fi mai dulce decat atunci cand ai o zi care iti fute creierul la munca si apoi mergi la un concert hardcore. Cel putin asta e reteta ideala pentru mine. Iar vinerea care a trecut a fost una din zilele alea care se termina perfect si care incep un weekend perfect.

Breathelast

Am ajuns in club in jur de ora 21:00, adica cu intarziere, adica nu asa cum imi sta in fire, dar am avut motive destul de serioase. Cand am intrat, pe scena deja cantau Breathelast, iar in club erau maxim 50 de oameni. Nu va speriati, asta e tipic pentru scena noastra. Oricum, cei 20-30 de oameni din fata scenei isi faceau treaba bine, mai ales ca Mihai – recunoscut pentru energia lui – ii tinea in priza de la o piesa la alta. Inafara de tipicul unui show Breathelast, am observat o chestie foarte misto: sunetul era destul de tare dat, dar chiar si asa instrumentele se auzeau perfect, fiecare in parte, deci baietii de la sunet (Greensound din nou!) isi faceau treaba asa cum ne-au tot obisnuit. Continue reading “Fabrica Hardcore”

MadNuts!!

Si a fost si show-ul hardcore al anului! A trecut prea repede, dar a fost super smecher! Nu chiar de la inceput, dar pe parcurs s-a smecherit 😉 Luati de cititi.

Am ajuns in Fabrica la 19:55, adica cu 5 minute inainte de ora de incepere anuntata oficial. Am avut timp sa ne luam cate o bere si sa aruncam o privire pe la tricouri. Lume, putina rau!!! Nici n-am apucat sa schimbam doua cuvinte, ca pe scena au venit East17 Nasty cu un beatdown hardcore simplu si la obiect. Continue reading “MadNuts!!”

Marcat sau insemnat?

Duminică la prânz, cam mahmur după o sâmbătă plină de evenimente, mă duc cu câinele la o mică plimbare. Pe drum, mă opresc la o cofetărie din zona să-mi iau nişte prăjituri. Îl leg pe Madball de balustrada de la intrare şi, fix când să întru, apare un cuplu în vârsta în faţa uşii. O deschid frumos şi le fac semn să intre ei primii. Doamna intra, iar domnul se uită puţin la mine şi zice:
– De ce nu-i puneţi botniţă?
Eu, puţin surprins de întrebare, replic:
– Păi pentru ce botniţă? E cuminte!
– Păi şi eu de unde ştiu asta? zice el.
– E labrador, e o rasă de câini calmi. N-o să facă nimic nimănui.
– Păi da, domnule, dar trebuie să-i puneţi botniţă, că aşa mi se pare normal.
– Nu trebuie, vă spun eu. Prin lege sunt obligat să-l ţin doar în lesă, iar dacă aveţi o problemă cu mine şi cu câinele meu, puteţi merge la politie să faceţi reclamaţie şi asta e.
Apoi, după câteva momente de linişte, încerc să-i explic cum e legea la noi:
– Există o ordonanţă de urgenţă a guvernului în care sunt definite câteva rase de câini agresivi şi ăia sunt singurii care sunt obligaţi să aibă botniţa pusă mereu. Al meu, fiind labrador, nu are nevoie de botniţă.
– Păi şi eu totuşi de unde ştiu că nu e agresiv? Dacă sare să mă muşte?
– Şi ce vreţi să fac, să scriu pe el că nu e agresiv? Vreţi să-l marchez în vreun fel?
– Să ştiţi că ar fi o idee bună!
– Păi în cazul asta, haideţi să marcăm şi oamenii, să scriem pe fiecare “eu nu sunt criminal, eu nu sunt violator…” Cum ar fi, v-ar plăcea?
– Eu sunt preot!!! (în momentul ăsta am avut un blocaj, dar n-a durat mult)
– Păi şi ce relevanţă are că sunteţi preot? Aţi vrea să scrie cineva pe dumneavoastră “eu nu molestez copii?” Nu e vina mea că nu ştiţi rasele de câini. Există internetul, unde vă puteţi documenta…
Şi a rămas aşa… Nu a mai spus nimic.

Mă sperie tendinţa asta în societatea noastră, de a fi speriat de câini de orice fel şi de a reacţiona negativ la adresa stăpânilor lor. Adică eu, dacă stau singur şi vreau să am un animal de companie, trebuie să iau aprobare de la toate babele şi toţi moşnegii care se tem de câini? Sau poate trebuie să mă duc la biserică să cer voie preotului? (no way, I’m an atheist!) Mi se pare oarecum exagerat să trec prin faze din astea atâta timp cât în ziua de astăzi sunt atâtea metode de a te înforma. Dacă nu ştii care-s câinii agresivi, sunt mai mult că sigur că prietenul Google te poate ajuta.

Mad fuckin’ Ball

Dupa o lunga pauza de hardcore new-yorkez, a venit randul unui alt mare nume al scenei sa vina pe la noi, Madball. Am asteptat seara concertului cu mare nerabdare inca de cand am aflat vestea. Dar sa nu mai lungesc povestea…

A venit seara cand m-am intalnit mai intai cu betivul nebetiv devenit sofer, Sorin. Apoi l-am luat de pe strada si pe betivul al treilea si am purces cu spor spre clubul Fabrica. Din cauza frigului de afara nu prea era lume in jur si, din ce intelesesem de la un tip care se plictisea pe acolo, inauntru nu era prea multa lume. Insa adevarul era altul. Cand am intrat in club deja era pe trei sferturi plin, iar la bere era o coada de zile mari. Dupa ce ne-am alimentat cu lichidul binecunoscut, am asteptat cuminti, la o vorba, intrarea pe scena a baietilor de la Dodiez, care urmau sa deschida pentru Madball. Continue reading “Mad fuckin’ Ball”