Calm like a bomb

Abia recent am aflat ca Guano Apes s-au reunit. La sfarsitul anilor ‘90 si inceputul anilor 2000 erau pe posturile de muzica toata ziua. Erau o formatie populara, desi cantau un rock destul de “rau”. Asa ca anul asta, cand am aflat ca vin in Romania, n-am putut decat sa ma bucur si sa astept momentul.

Aseara am plecat spre locul concertului, parcul Izvor din Bucuresti, cu doar o ora inainte de a incepe ei sa cante. Am ajuns acolo in jur de 20:45 si nu m-a mirat sa vad ca trei sferturi din oamenii din metrou au coborat sa mearga la concert. Nu a fost de mirare, in special pentru ca evenimentul a fost gratuit, deci romanii au profitat de asta. Am intrat fara probleme cu camera foto. Apoi mi-am facut loc prin lume spre locul unde era Alex cu cativa prieteni de-ai lui si am asteptat cuminte sa termine de cantat Herbalizer (?) si sa inceapa nemtii cu pricina.

Exact cand trebuiau sa inceapa, Guano Apes au urcat pe scena si au inceput ceea ce a fost un concert reusit. Au cantat piese de pe toate albumele, piese mai calme, piese mai dinamice, pe gusturile tuturor celor prezenti. La inceput lumea a fost mai reticenta cu sariturile si cu “pogo”-ul, dar cu timpul s-a animat si a devenit ceea ce trebuia sa fie. Agitatia spectatorilor a inceput odata cu piesa “Open your eyes”, primul lor single si a continuat pe tot parcursul concertului. Piesele de pe albumele “Proud like a god” si “Don’t give me names” au fost cele mai populare si, spre suprinderea mea, publicul a cantat destul de bine multe din ele. Bineinteles ca “Big in Japan” a fost una din ele, dar lumea astepta cu nerabdare momentul “Lords of the boards”, moment care a venit exact la final, ca ultima piesa. Aici am ramas chiar foarte surprins, pentru ca vocea publicului era peste tot ce se auzea de pe scena, ceea ce i-a surprins si pe membrii formatiei.

Din punct de vedere al show-ului, a fost totul foarte OK. Mici probleme au fost cu sunetul, pentru cei cu urechea formata (nu ma laud), pentru ca la un moment dat sunetul era foarte distorsionat. Alta problema a fost si praful care se ridica in momentul in care publicul se punea in miscare. Din pacate, cred ca parcul Izvor va trebui restaurat dupa ce a fost distrus de concertul Madonnei si dupa festivalul celor de la Tuborg, ceea ce cred ca nu se va intampla prea curand.

Puteti vedea inregistrarea piesei “Lords of the boards” pe youtube si o galerie foto pe Flickr.

Asta e versul celei mai scurte piese inregistrate vreodata. Si pe langa faptul ca au instrumentatie (in 1.3 secunde), mai transmit si un mesaj puternic. Eh, versul asta a fost creat de una din formatiile mele preferate, Napalm Death. I-am “cunoscut” prin ‘93, cand colegul de banca mi-a dat sa ascult From Enslavement To Obliteration si jur ca de atunci am ramas marcat de ei.

Povestea e ca aseara, dupa doi ani, Napalm Death au fost din nou in Bucuresti si cum prima oara nu i-am prins pentru ca eram in Cehia, nici nu se punea problema sa nu merg acum. Ii mai vazusem tot acum doi ani, la Brutal Assault, dar nu se compara un concert intr-un club cu unul pe o scena mare.

Asa ca aseara m-am inarmat cu entuziasm si am plecat la concert, impreuna cu Dana si cu cei doi betivi. Am ajuns in Becker Brau pe la 8, iar prima trupa, Taine, a inceput sa cante pe la 8:30. Mare plictiseala la ei… baietii astia copie pe fata Death si la instrumental si la partea lirica… pacat. Apoi au urmat Warganism (fosti Dies Irae), care m-au plictisit si mai rau, asa ca am iesit la “o tigara” cu Dana pe hol..

Si a venit momentul pentru zei. Dupa cum ma asteptam (si eu si mari), concertul a inceput cu intro-ul de pe Smear Campaign, Weltschmertz, dupa care nebunia a pornit pe Sink Fast, Let Go. Chiar daca sunetul era putin prea tare, toate instrumentele se auzeau bine. Primele 3-4 piese a fost foarte ok in fata scenei, dupa care si-au facut aparitia “bouncerii” care ne-au impins mai in spate. Pe moment m-au enervat, dar apoi m-am calmat si m-am uitat de departe la concert. Am ascultat bine totul si, asa cum au spus mai toti, am avut parte de un concert beton. Oricum, Napalm nici nu pot fi altfel. Energia lui Barney nu te poate lasa indiferent. Au curs piese mai noi, de pe Smear Campaign, doua piese de pe noul Time Waits For No Slave, piese de pe Harmony Corruption, de la Scum si From Enslavement to Obliteration. Si sa nu uit si piesa The Code is Red, Long Live The Code de pe albumul cu acelasi nume. Totul a mers bine pe scena, chiar daca jos unii faceau patinaj artistic pe gresia transpirata din club. La final, bisul a continut trei piese, cea mai importanta fiind Nazi Punks Fuck Off, pe care publicul a “cantat” pe refren. La final n-a mai fost nimic de facut decat sa ne pozam cu Barney si…

.. sa bem o bere in LMC la 1 noaptea.

Nu am fost la multe concerte in Romania la care sa fiu foarte impresionat de prestatia artistilor sau a publicului. Insa a venit si ziua de 1 mai 2008, ziua in care toata lumea din Bucuresti alearga la mare (in special) sau la munte, sa se imbete si sa-si faca de cap. Cum nu sunt adeptul acestor obiceiuri, anul asta parea sa fie unul normal pentru mine. Doar ca acum vreo luna am aflat ca vor concerta in LMC baietii de la The Ocean.
Cred ca n-as fi auzit in viata mea de aceasta formatie daca nu ar fi fost prietenul meu, Sorin (Ciciocle), care mi-a recomandat-o. La inceput am fost reticent (ca de obicei – Sorin stie) sa ascult ceva nou, dar dupa ce am ascultat un album (Fluxion) a inceput sa-mi placa. Albumele de studio au fost inregistrate de 26 de muzicieni, insa in concerte canta 5-6, cei mai multi fiind 9. La noi, insa, au venit doar 4, pentru ca in timpul turneului au concediat bassistul.
Dar sa trec la fapte. A venit seara de 1 mai si impreuna cu Ciciocle si Mari am mers in LMC sa vedem ce va fi. Ne-am inarmat cu cateva beri si am asteptat.
Prima oara au urcat pe scena patru metalisti de-ai nostri, proiectul Cyborg. De ce proiect? Pentru ca de fapt toata muzica a fost compusa de catre doar un pusti, Matei, despre care am scris si in post-ul My (Never) Dying Bride. Trupa care a aparut pe scena a fost incropita relativ repede (din ce am inteles chiar de la Matei, stand la o vorba dupa concert), insa, inafara de unele mici nesincronizari, au sunat destul de bine. Matei abordeaza un gen destul de putin ascultat pe la noi, un death metal progresiv. Pentru inceput e foarte bine si am tinut sa-l felicit la urma pentru cover-ul facut piesei “Zero Tolerance” a celor de la Death.
A urmat o pauza nu prea mare – umpluta cu bere si discutii cu prietenii – dupa care au urcat pe scena cei pe care i-am asteptat toata seara: The Ocean.

Daca nu ati ascultat, baietii canta un metal progresiv combinat cu ritmuri de hardcore, cu multe elemente experimentale, cu instrumentatie foarte variata, cu multe aritmii, cu voci diverse. Desi nu au avut bassist, acesta a fost “inlocuit” de track-ul pe care il aveau pe laptop, acelasi laptop care a coordonat si instalatia de lumini, perfect sincronizata cu muzica. De la prima piesa, multi din cei din sala (am fost maxim 60, zic eu) au inceput sa se agite. Pot spune cu mana pe inima ca a fost cel mai intens concert la care am fost in ultima vreme. Formatia a dat tot ce a avut mai bun, la fel si publicul. Pentru prima oara – pentru mine – in Romania am vazut crowd surfing facut cum trebuie, am vazut si am participat la un circle pit ca la carte, iar ca sa fie totul perfect, la ultima piesa vocalul a venit in public si s-a “brutalizat” cu noi.

Imi pare rau, o spun din nou, ca pe la noi se gasesc atat de putini oameni cu mintea deschisa, care sa asculte chestii noi si care sa fie dispusi sa experimenteze lucruri noi. Dintr-un punct de vedere, insa, e mai bine, pentru ca atunci cand vin putini oameni la un concert, atunci iese mai bine… cel putin la noi.

Unii prieteni imi spun ca sunt nebun ca ma duc la toate concertele posibile, altii ma sustin. Joi, 17 aprilie 2008, a fost iarasi o zi in care am mers la un concert al unor trupe de care nu auzisem in viata mea. Cu cateva zile inainte fusesem la concertul tribut My Dying Bride si in clubul respectiv am gasit un fluturas care anunta un concert cu trupele Phenomenon, Dirty Shirt, Zeroscape si Babylon Pression. Ce m-a facut sa vreau sa vin la concert a fost faptul ca Babylon Pression erau prezentati ca o trupa de hardcore-punk.

Dupa ce am reusit sa conving un prieten sa mearga cu mine, a sosit si ziua de joi. Concertul era planificat sa inceapa la ora 19:00, dar pentru ca de obicei ies la 18:00 de la munca nu prea aveam cum sa ajung la ora inceperii, asa ca am ajuns in jur de 20:10. Pentru inceput ni s-a parut ceva suspect cand am vazut in sala o gramada de copii insotiti de parintii lor. Cand eram pe la jumatatea primei beri am vazut si care era motivul prezentei acelor copii: prima trupa care a cantat – Phenomenon – e formata din pusti de 10-14 ani.

Asadar sa spun cateva cuvinte despre acesti pusti. Au urcat pe scena si au inceput “recitalul” cu Smoke on the water, cover la Deep Purple. Instrumental au sunat bine, pentru varsta lor. Apoi au urmat piese din Metallica, AC/DC, Pink Floyd si o compozitie proprie (sau a unuia din parintii lor). Pustanul de la bass m-a impresionat cel mai mult. Suna foarte bine, s-a agitat cel mai mult si se vedea de la o posta ca se simte bine pe scena. In rest nu am putut remarca ceva special la restul, in special la vocal. Pustii cred ca sunt “de bani gata” si in viitor o sa ajunga sa aiba vreo formatie gen Talisman sau Voltaj, desi mi-as dori un viitor mai bun pentru rock-ul din Romania.

Dupa cele 20-30 de minute de rock copilaresc, au urcat pe scena cei de la Dirty Shirt, o trupa de alternative (cica). Sala s-a mai golit de copii, iar in fata scenei s-au prezentat prietenii celor care urmau sa cante. Din pacate nu ma inteleg prea bine cu genul acesta de muzica si nu pot spune prea multe. Instrumental au sunat foarte ok, insa m-a deranjat la culme ca cei de la sunet au dat microfonul vocalului mult mai tare decat instrumentele, iar tipul are o voce foarte stridenta. Ce am mai “remarcat” la ei a fost faptul ca nu suna prea original, una din piese semanand chiar foarte mult cu “Zdubii bateti tare” a celor de la Zdob si Zdub. Si versurile lor m-au lasat cam rece, majoritatea lor fiind inspirate din folclorul romanesc. Oare cand o sa depasim faza asta?

Ajunsesem, cred, la a 2-a sau a 3-a bere si nu mai aveam stare. In sala nu s-a mai adunat lume si mi-am dat seama ca o sa fie un nou concert in care metalo-rockerii n-o sa fie prezenti, ceea ce ma facea sa ma simt aiurea fata de trupele straine care urmau sa cante.
Read the rest of this entry »

Aseara, in clubul Pirat – un club in care incap maxim 30 de oameni – de langa Piata Matache, am fost la un concert de care lumea nu prea stia. Au cantat doua trupe braziliene: Crust Division – hardcore punk si Korrozão – thrash/death metal.

Mai intai de toate tin sa va spun ca am ramas surprins de suprafata mica a clubului, care se compune din 3 camere: barul, sala de concerte si o salita mica cu fotbal de masa. Nu am cedat vazand locul mic, si ne-am pus pe baut bere (eu cu inca doi prieteni). Dupa ce am asteptat ceva vreme (vreo doua beri, cred), am aflat ca au venit trupele. Concertul trebuia sa inceapa, dupa cum scria pe afis, la 20:30, dar din cauza traficului din Bucuresti au ajuns pe la 21:00 si au inceput sa cante pe la 21:45.

Primii au fost Crust Division, o trupa de hardcore. Suna destul de bine. Din pacate nu am inteles nimic din versuri din doua motive: microfonul era prea incet fata de instrumente si oricum nu stiu portugheza. Au avut piese rapide, ritmate, care au pus in miscare cei cativa omuleti din public. Dupa ce au cantat am stat putin de vorba cu vocalul si mi-a spus ca e prima oara pentru ei cand ajung in Europa si au un turneu lung. Mi-a mai spus ca nu castiga nimic, banii pe care ii primesc intr-o seara de la un organizator ii cheltuie a doua zi pentru drum + sofer. In Romania au cantat in Timisoara, Bistrita si Bucuresti si urmau sa mearga in Craiova. Au avut un concert si in Chisinau (dupa cel din Bistrita si inainte de cel din Bucuresti) si au ramas surprinsi sa constate ca au cantat intr-o sala mare, unde au venit aproape 2000 de oameni. Inca o chestie de mentionat: tipul era foarte stupefiat de traficul din Bucuresti si spunea ca nici in Rio de Janeiro sau São Paulo nu e haosul pe care l-a vazut aici.

Dupa mica pauza in care am discutat cu tipul, au urmat Korrozão, o trupa care canta un thrash/death ritmat, care te duce putin cu gandul la Sepultura din anii ‘90. La ei vocea s-a auzit mai bine. Ca sa mai anime atmosfera, au dat un Roots Bloody Roots, care a facut ca lumea sa mai sara putin. Din pacate sunetul n-a fost atat de bun ca sa-mi pot da cu parerea despre ce si cum canta, dar pe ansamblu a fost bine.

E un lucru bun ca am descoperit clubul asta. Cred ca e primul club despre care pot spune ca e 100% underground. Cei prezenti acolo se stiau intre ei, iar noi fiind nou veniti am stat mai deoparte, sa nu cumva sa stricam “magia locului”. A fost o seara reusita si cred ca o sa mai incerc experienta asta, daca o sa mai am ocazia.

Galerie foto