Calm like a bomb

Daca tot am ajuns in tarile astea reci, mi-am promis sa nu ratez nici un concert care ar putea fi interesant, asa ca nu puteam lipsi de la concertul celor de la Enslaved. Mi-am luat biletul cu 3 zile inainte si am asteptat cu nerabdare seara concertului.

Am ajuns in club la 21:00, pentru ca asa era anuntat concertul peste tot. Cand colo, surprize-surprize, concertul incepea la 23:00. Avand in vedere ca era prea rece afara sa ma mai plimb prin oras, am ramas sa savurez o bere-doua in compania catorva metalisti care nu m-au bagat in seama. Clubul e mic, in genul fostului Underground din Bucuresti, deci ar fi incaput maxim 150 de persoane acolo. Pe toata durata asteptarii am ascultat o trupa care mi-a placut, dar pe care, din pacate, nu o cunosc… o sa mai cercetez.

Dupa ce-am terminat si a doua bere, ceasul arata ca mai sunt zece minute pana sa inceapa concertul. Deja clubul se umpluse si lumea isi cauta locul pentru a vedea cat mai bine. La 23:00 fix, cum se intampla si la noi in Romania (nu ma credeti), trupa a urcat pe scena si a inceput show-ul. Cum nu-i ascultasem in viata mea, si stiind doar din auzite ca sunt baieti buni, am fost foarte atent la ceea ce se auzea din boxe. Pot spune ca am avut o surpriza placuta sa aud un metal tehnic de calitate, cu riff-uri complicate, cu solouri si ritmuri aritmice (daca pot spune asa). Nu credeam vreodata ca o sa ajung sa-mi placa o trupa de black metal. Bine, nu e black metal norvegian clasic, dar totusi nu ma asteptam sa-mi placa. Si totusi, ceea ce am auzit, m-a facut sa-mi planific o tura de downloaduri cu discografia Enslaved. Atmosfera a fost misto. La inceput toata lumea era retinuta, dar pe parcursul concertului agitatia a devenit din ce in ce mai mare, asa ca spre sfarsit se aplauda indelung dupa fiecare piesa. Cand deja ma obisnuisem cu stilul si incepusem si eu sa ma agit cu lumea, am aflat ca urma ultima piesa. Bineinteles ca a mai urmat si un bis, cu doua piese mai vechi ale lor, care mi-au placut din cauza vitezei si dinamismului.

La 00:20 fix (astia parca-s programati, sa mor) sunetul s-a oprit pe scena si lumea a inceput sa plece spre casa. Eu m-am intors in hotel, de unde scriu acum textul asta, si o sa ma pun la un somn binemeritat.

Sunt in Oslo si mi-am facut planuri, inca dinainte de a veni, sa merg la cateva concerte pe care le prind in perioada cat stau aici. Am fost intr-o mare dilema daca sa merg sau nu la Progressive Nation, un “festival mobil” in care canta Dream Theater, Opeth, Bigelf si Unexpect. Dintre toate trupele, Unexpect si Opeth imi erau cel mai pe plac, desi trebuie sa recunosc ca si Dream Theater imi plac intr-o anumita masura.

Sambata, in ziua concertului, inca nu stiam daca o sa ma duc sau nu. Asteptam colegii sa-mi spuna ce planuri au. Am aflat in jur de 10 dimineata ca n-o sa mergem in excursie, asa ca m-am dus direct la casa de bilete a salii de concerte (care e la doi pasi de hotel, la propriu). Normal ca era inchis, ca doar asa mi se intampla mereu. M-am dus apoi la un magazin de muzica sa intreb de unde as putea sa-mi cumpar bilet. M-au trimis la un alt magazin care vinde de obicei bilete. De acolo m-au trimis in alta parte, unde mi s-a spus ca la Oslo Spektrum – sala de concerte – se vand bilete doar la casele lor. Putin dezamagit, m-am intors la hotel si am inceput sa caut pe net, sa vad de unde pot lua un bilet. Am cumparat unul online, direct de pe site-ul salii.

Seara, la ora 18:00, in piata din fata hotelului, erau adunati sute de rockeri care asteptau sa intre la concert. Dupa ce am stat la o coada si am intrat in sala, in momentul in care am prezentat biletul, mi s-a spus ca nu pot intra pe acolo, ca nu am bilet in zona respectiva. Am facut inconjurul salii si pana la urma am reusit sa intru. In sala, am intrat direct spre standul cu tricouri si produse cu formatiile din concert. M-am uitat in mod special dupa un tricou cu Unexpect si chiar am pus ochii pe unul. Apoi am facut o scanare dupa un loc de unde as putea sa-mi iau o bere. Am vazut pe unde era locul cu pricina si cand am ajuns acolo am vazut doua tipe care verificau buletinele celor care intrau sa cumpere bere, sa nu cumva sa fie minori printre ei. M-am dus si eu mai cu tupeu si le-am zis ca nu am buletinul la mine, moment in care tipele au zambit si au zis frumos “pai se vede ca esti mai matur de 18 ani” si mi-au dat voie sa intru… Si asa m-am alimentat cu singura bere pe seara asta, pentru ca la 65 de coroane (aproximativ 33 ron) nu imi permiteam mai mult.

Dar, gata cu palavrele, sa trecem la concertele trupelor. Eram foarte curios cum suna live Unexpect, una din trupele pe care le-am ascultat destul de recent (in ultimul an). Au urcat pe scena toti sapte (da, 7) si au inceput in forta. Am fost impresionat inca de la inceput de sunetul clar, de felul in care se auzea fiecare instrument in parte. Vioara se combina perfect cu vocea tipei. Bass-ul cu 8 corzi iti intorcea stomacul in toate directiile. Am fost surprins si de reactia publicului, una foarte buna, pentru ca stiu ca stilul lor nu e prea usor de inghitit. In jumatate de ora, atat cat au cantat, Unexpect au fost mai mult decat ma asteptam. Din pacate, din cauza ca au piese lungi, au cantat doar 5 piese, ceea ce nu prea a fost de ajuns pentru asteptarile mele. Dar poate o sa-i mai prind vreodata intr-un concert full. Read the rest of this entry »

Da, Timpuri Noi, formatia aia care avea concert dupa concert in anii ‘90, care a insemnat mult pentru o generatie intreaga. I-am vazut si eu, in sfarsit, dupa atatia ani de cand ii stiu. Ii tin minte dintr-un “Almanahul copiilor” de prin 1988, cand erau prezentati ca formatie de “new rock”. Nu stiam prea multe pe vremea aia, iar prin ‘91 cand am auzit piesa “Becul” mi se pareau niste ciudati. Apoi au scos albumele legendare si au ajuns foarte sus… de unde au si cazut prin 2000.

Cu toata nebunia de 1 mai, am incercat sa nu fac nimic special, pentru ca nu sunt genul care sa se rupa de alcool pe o plaja doar pentru ca asa e la moda. Dar, dintr-o mare intamplare, am vazut un anunt pe un site cum ca Timpuri Noi canta in Clubul Taranului. Am luat-o pe Dana vineri seara si am mers la concert. A fost prima oara cand am ajuns in locatia asta. Auzisem de club, dar nu fusesem niciodata. Mi-a placut de la inceput atmosfera. Clubul e micut: o sala cam de 200 de persoane cu o scena mica in fata. Cum ii spuneam si Danei, ar fi locul ideal pentru concerte hardcore. Lumea prezenta era relaxata, multi din spectatori asezandu-se pe jos in club asteptand cu nerabdare ca trupa sa urce pe scena.

Intr-un final a aparut si Artanu’ rupt de iarba (cred) care a salutat lumea in stanga si in dreapta si, dupa foarte putina vreme, toata trupa s-a urcat pe scena. Am fost dezamagit de la inceput vazand ca nu au bassist. In locul lui era un tip cu un sampler care mai baga si alte sunete “de atmosfera” in timpul pieselor. Dar “supararea” mi-a trecut foarte repede pentru ca Iliescu si Artanu’ au incins atmosfera cu piesele lor. Au fost toate piesele “clasice” ale lor, de la Luca la Stan, de la Victoria la Catran, au trecut aproape prin tot ce inseamna Timpuri Noi. In plus au cantat si piesele noi pe care nu le stiam. La piesa “Tata” n-am rezistat si mi-au dat lacrimile, dar mi-am revenit destul de repede. Tot concertul a fost presarat cu solo-urile lui Iliescu, care a fost aplaudat indelung de public. Chiar si tobarul a avut un moment de glorie, aratandu-ne toata virtuozitatea pe care o detine printr-un solo de vreo 5-6 minute.

Tot show-ul a durat doua ore jumatate, timp in care trupa nu a stat aproape deloc si in care publicul s-a simtit extraordinar. As vrea sa vad si trupele astea mai noi de rock sa faca asa ceva. Si as mai vrea sa vad trupe noi care scot ceva diferit, ceva care peste 10 ani sa sune la fel de bine cum suna Timpuri Noi si acum.

Cativa tipi si-au pus in aplicare planul de a inregistra oameni ai strazii din toata lumea cantand piesa “Stand by me”. Rezultatul, zic eu, e formidabil:

Playing For Change | Song Around The World “Stand By Me” from Concord Music Group on Vimeo.

Asta e versul celei mai scurte piese inregistrate vreodata. Si pe langa faptul ca au instrumentatie (in 1.3 secunde), mai transmit si un mesaj puternic. Eh, versul asta a fost creat de una din formatiile mele preferate, Napalm Death. I-am “cunoscut” prin ‘93, cand colegul de banca mi-a dat sa ascult From Enslavement To Obliteration si jur ca de atunci am ramas marcat de ei.

Povestea e ca aseara, dupa doi ani, Napalm Death au fost din nou in Bucuresti si cum prima oara nu i-am prins pentru ca eram in Cehia, nici nu se punea problema sa nu merg acum. Ii mai vazusem tot acum doi ani, la Brutal Assault, dar nu se compara un concert intr-un club cu unul pe o scena mare.

Asa ca aseara m-am inarmat cu entuziasm si am plecat la concert, impreuna cu Dana si cu cei doi betivi. Am ajuns in Becker Brau pe la 8, iar prima trupa, Taine, a inceput sa cante pe la 8:30. Mare plictiseala la ei… baietii astia copie pe fata Death si la instrumental si la partea lirica… pacat. Apoi au urmat Warganism (fosti Dies Irae), care m-au plictisit si mai rau, asa ca am iesit la “o tigara” cu Dana pe hol..

Si a venit momentul pentru zei. Dupa cum ma asteptam (si eu si mari), concertul a inceput cu intro-ul de pe Smear Campaign, Weltschmertz, dupa care nebunia a pornit pe Sink Fast, Let Go. Chiar daca sunetul era putin prea tare, toate instrumentele se auzeau bine. Primele 3-4 piese a fost foarte ok in fata scenei, dupa care si-au facut aparitia “bouncerii” care ne-au impins mai in spate. Pe moment m-au enervat, dar apoi m-am calmat si m-am uitat de departe la concert. Am ascultat bine totul si, asa cum au spus mai toti, am avut parte de un concert beton. Oricum, Napalm nici nu pot fi altfel. Energia lui Barney nu te poate lasa indiferent. Au curs piese mai noi, de pe Smear Campaign, doua piese de pe noul Time Waits For No Slave, piese de pe Harmony Corruption, de la Scum si From Enslavement to Obliteration. Si sa nu uit si piesa The Code is Red, Long Live The Code de pe albumul cu acelasi nume. Totul a mers bine pe scena, chiar daca jos unii faceau patinaj artistic pe gresia transpirata din club. La final, bisul a continut trei piese, cea mai importanta fiind Nazi Punks Fuck Off, pe care publicul a “cantat” pe refren. La final n-a mai fost nimic de facut decat sa ne pozam cu Barney si…

.. sa bem o bere in LMC la 1 noaptea.