O noua evadare

Pfff, de cand n-am mai scris ceva pe blogul asta! Se pare ca am ocazia perfecta sa spun o mica poveste, desi n-o sa stau la prea multe detalii.

A venit din nou luna mai, iar asta inseamna ca a fost Prima Evadare. Pentru mine a fost a treia evadare, pentru ca am mai fost in 2009 si in 2010, dar in 2011 nu, din diverse motive (nu din cauza vremii).

Asadar, pe 13 mai, pe la 8:30 dimineata, m-am pus in miscare spre Arcul de Triumf, de unde urma sa ma ia cu masina un coleg din firma si sa mergem amandoi la locul de start. Am ajuns acolo in jur de ora 9:00. Ne-am verificat bicicletele, am facut un mic inventar cu ce luam la noi, iar el si-a schimbat pedalele, ca avea puse SPD-uri si n-a vrut sa riste sa cada aiurea prin padure in imbulzeala.

Apoi, pe la 9:40, ne-am bagat si noi printre concurenti, undeva pe la mijloc (mare greseala) si am asteptat cuminti startul. Fix la 10:00 s-a facut numaratoarea inversa, dupa cateva “valuri” si ridicari de biciclete pentru poze, si am plecat. Plecarea noastra a fost undeva pe la vreo 30-40 de secunde dupa startul oficial, din cauza ca era foarte multa lume si gramada se misca incet.

Prima parte a traseului, incepand chiar cu prima curba, a fost foarte aglomerata. Lumea se imbulzea, iar viteza maxima a fost de 10-12km/h. Prin padure a fost frumos, dar foarte lent, spre deosebire de ceilalti ani. Tin minte ca am facut bucata din padurea Baneasa in maxim 10 minute, pe cand anul asta a durat in jur de 20-25. Cel mai enervant era ca lumea se oprea la orice balta oricat de mica sau la cate un obstacol care n-ar fi dat batai de cap si apoi se producea “efectul de palnie” si dura 5 minute pana treceai de punctul respectiv.

Odata iesiti din padure, cei mai invatati/antrenati o luau putin mai la viteza, asa cum am facut si eu, si se departau din ce in ce mai mult de grupurile din spate. Toata portiunea pe camp a fost mai lejera, desi vantul batea cu putere din fata si n-am putut depasi viteza de 17km/h. Am trecut prin portiunea celebrului “kilometru 14” din 2010 cu fara prea mari batai de cap si ma gandeam ce s-ar fi facut incepatorii de anul asta daca se intampla din nou sa ploua – probabil ar fi fost mult mai multe abandonuri decat acum doi ani.

Am ajuns la Palatul Ghika la aproape o ora de la start, iar acolo am facut o pauza de vreo 3-4 minute, timp in care am baut putina apa, mi-am reumplut bidonul si am mancat cateva banane si napolitane. Apoi am plecat in viteza spre lac, doar ca sa intalnesc un nou “dop” fix in spatele palatului, in coborarea spre stufaris care mi-a placut atat de mult in primul an. Unii isi luasera bicicletele in spate si mergeau cu ele ca niste camile – nu vreau sa fac comparatii mai rautacioase.

Si ca sa nu mai povestesc prea mult, spun doar ca m-am simtit bine pe tot parcursul cursei, desi am resimtit din plin lipsa de antrenament – acum 2-3 ani stateam mai departe de locul de munca si mergeam mai mult pe bicla. Vremea a fost foarte OK, cu exceptia vantului puternic, cum am mai spus si mai inainte, dar asta chiar nu a fost un impediment.

Am observat ca de la an la an organizarea a fost din ce in ce mai buna, iar anul asta pot spune ca – cu mici exceptii – s-a apropiat foarte mult de nota 10. Mi-au placut punctele de realimentare cu dusurile lor, cu abundenta de alimente si apa, mi-a placut atitudinea voluntarilor care au ajutat, mi-a placut ca s-a filmat din elicopter, ca au fost zeci de fotografi pe tot traseul. Ce nu mi-a placut, si asta nu e doar parerea mea, a fost “MC-ul” cu glumele lui (din nou) rasuflate si cu atitudinea de “mistocar” care nu se potrivea deloc cu misiunea lui.

Am ajuns la final cam in 3 ore si 50 de minute, mult mai greu decat in anii trecuti, dar am fost multumit. Pe ultimul tronson (cam 10km) simteam cum ma “tin” muschii si cum eram aproape de niste crampe, ca sa nu mai zic ca aproape ca nu-mi mai simteam degetele de la maini din cauza amortelii. Pe final n-am fortat, in schimb a fost un tip mai viteaz in spatele meu care se auzea cum dadea de zor la pedale si care, pe ultimii 10 metri a vrut sa fie erou si a ridicat mainile de bucurie, moment in care a muscat din mixul de asfalt cu iarba si cu pietris.

Ca o concluzie, o sa spun ca mi-a placut mult si editia din anul asta, desi sunt de parere ca 2000 de concurenti sunt deja cam multi. Poate ca ar fi mai bine sa se dea startul treptat, la grupuri de cate 200-250 de oameni, la diferenta de 5 minute. Iar in pachetul de inscriere sa fie si cateva reguli de bun simt, ca se stie ca romanii duc lipsa de asa ceva, iar una din reguli sa fie: nu va opriti la fiecare creanga cazuta din copac, nu mergeti in paralel stand la taclale – pentru asta exista Herastraul, nu ocupati partea din mijloc a drumului daca mergeti ca melcii…. si poate ar mai fi, dar ma opresc.

Ciclopromenada nocturna 3

Ciclopromenada nocturna 3

Asa cum am scris si in ultima mea postare, am participat alaturi de altii aproape 100 de biciclisti la “Ciclopromenada nocturna 2”.

De data asta se pare ca evenimentul va fi organizat mult mai bine, ceea ce e un semn foarte bun… Daca aveti bicicleta si timp liber vineri seara, va invit sa participati si voi. Sa speram ca o sa fie si vremea buna.

O sa fie ultima tura cu bicla inainte de a pleca in “tarile reci” pentru doua luni, asa ca n-o sa ratez sansa, chiar daca o sa ploua.