Ipocrizia romaneasca

M-am speriat zilele astea citind in presa online (ca TV nu am si nici nu vreau) despre “omorurile” de la pomenele “crestinesti” de sf. Parascheva si sf. Dumitru. Din start trebuie sa stiti (daca nu stiati deja) ca sunt ateu declarat, asa ca nu sunt “specialist” in sfinti si sarbatori.

Vad in presa si ma minunez de ceea ce se intampla cu “crestinismul” la romani. Cand in toata lumea trendul e de despartire cat mai pasnica de biserici, de incercarea oamenilor de a intelege lucrurile altfel decat “asa cum e scris la carte”, la noi parca se face pasul inapoi, intorcandu-ne in evul mediu. De cativa ani, de marile sarbatori ortodoxe, lumea se calca in picioare si aproape se omoara la pomenile preotilor. Chestia care ma intriga este ca, in viata de zi cu zi, majoritatea celor care se calca acolo in picioare numai crestini nu pot fi numiti: babe care mananca pe ascuns carne in timpul postului, mosnegi care injura de mama focului copiii, tot felul de pensionari care aproape se bat in mijloacele de transport in comun pentru locuri, barbati intre doua varste care mai ieri injurau pe arbitru la un meci al Stelei si tot asa… Dar, vorba romanului, “la placinte inainte”, ca doar asa e bine. Unde mai punem ca in curand incepe campania culinara electorala. Sa te tii atunci spitale pline si ambulante blocate in trafic…

In acelasi timp, in lumea civilizata, biserica e un lucru sfant, in sensul ca lumea e discreta cand merge in acele locuri, nu se da de ceasul mortii ca “uite, am fost sa ma rog pentru tine, sa iei la examen”. Oamenii civilizati, crestini sau nu, stiu foarte bine ca in general viata depinde de ei, nu de cineva de sus, iar credinta nu se dovedeste prin imbulzeli la moaste sau prin imbranceli pentru o gura de aghiasma.

In total contrast cu ceea ce se intampla la noi, in Marea Britanie, un grup de oameni care vor sa promoveze ateismul si gandirea libera au strans bani si au inceput o campanie in acest sens. Incepand cu jumatatea lui octombrie, pe autobuzele din Londra (si nu numai) va aparea mesajul “There is probably no God. Now stop worrying and enjoy your life”. Presupun ca un astfel de mesaj ar provoca isterie in Romania si am vedea autobuze si trenuri de metrou in flacari daca ar aparea in mijloacele de transport in comun.

Pana ne mai civilizam si noi, numai bine… Hai Romania!

1, 2, mai mult

Acum cateva luni am citit un articol despre un trib, Pirahã, din jungla braziliana ai carui membri au o limba ciudata si care nu au anumite notiuni pe care aproape toate limbile de pe pamant le au. Astazi am citit timp de 3 ore – da, stiu, ma plictisesc la munca – un articol complex si complet despre limba acestui trib.
Limba acestor oameni e foarte ciudata pentru noi, in primul rand pentru ca e o limba aproape cantata, in care conteaza foarte mult inflexiunile vocii si tonalitatea. O alta chestie interesanta este ca nu au nume pentru culori. Alta curiozitate este ca nu stiu sa numere. Pentru ei exista doar 1, 2 si “mai mult”. Si chiar si asa, in conceptia lor “unu” inseamna “in numar mic”, iar doi “in numar mai mare decat unu”. Articolul trateaza foarte succint, dar usor de inteles, unele concepte legate de lingvistica si face referiri la cateva teorii mai cunoscute. Insa nici una se pare ca nu se aplica la limba Pirahã. Una din cele mai cunoscute teorii in lingvistica se refera la recursivitatea limbilor, ceea ce la acest trib nu exista. Ca un exemplu de recursivitate, cand vedem pe strada un autobuz plin cu oameni spunem “pe strada mergea un autobuz plin cu oameni”, insa Pirahã ar spune “am vazut pe strada un autobuz. autobuzul era plin cu oameni”. Pentru ei nu exista conceptul de includere a unei propozitii sau idei in interiorul alteia.
Cei care au studiat acest trib au observat ca nu au un mit al inceputului, nu au o zeitate, nu cred in ceva spiritual. Pentru ei exista doar prezentul, trecutul e ceva nu mai lung decat maxim doua generatii (in cel mai bun caz) si sunt foarte reticenti la alte culturi si civilizatii. Tot din aceasta cauza, traiul lor se bazeaza pe vanat si cules plante, si nu au o idee despre cultivarea plantelor sau domesticirea animalelor.
Multe din aceste lucruri sunt noi pentru mine si am citit articolul cu mare rabdare si placere. Am fost uimit sa aflu lucrurile astea si ma bucur ca am sansa sa le cunosc, dar nu sunt egoist si o sa dau si linkul, poate mai sunt si alti curiosi ca mine.

Articolul din “The New Yorker”