Calm like a bomb

Am veint de cateva zile sin Norvegia si ma gandeam sa scriu cateva ganduri in legatura cu tot ce am vazut acolo. N-o sa fie prea artistic si nici n-o sa fie vreo ordine in ideile pe care o sa le exprim.

In primul rand, imi doream de multa vreme sa ajung in Norvegia. In Suedia am fost acum doi ani si am stat o zi si am reusit doar sa vad o parte mica din Goteborg. Acum am stat o luna si trei saptamani in Oslo si pot spune ca am vazut multe. Stiam dinainte ca Norvegia e mai mereu in topurile tarilor civilizate si a venitului pe cap de locuitor, deci ma asteptam sa fie bine.

Primul lucru care m-a marcat a fost frumusetea peisajelor cand am venit de la aeroport pana in Oslo. Distanta e de 49km, deci am avut ceva de vazut. Apoi, cand am coborat cu picioarele pe pamant, am dat cu ochii de preturile din magazine. Sunt MARI!! Bine, sunt mari pentru noi, ca pentru ei sunt foarte OK, avand in vedere ca au salarii de 3-4 ori mai mari decat noi.

Am mai vazut multa curatenie. Ne-am mirat – colegii si eu – sa vedem ca nu se pune praful pe masina chiar daca o tii doua zile afara. Iar cand ploua, chiar daca te stropeste masina din fata sau una din lateral, nu ramai cu urme, de parca ai sta intr-o casa unde nu intra praf deloc… e ceva!

Bineinteles ca am fost toti impresionati de calitatea drumurilor si, pentru ca era prima oara cand ajungeam in Oslo, am ramas masca in momentul in care ne-am ratacit si a trebuit sa facem ture prin tunelurile de sub oras pana sa ajungem la drumul care ducea spre hotel. Oamenii astia au gasit o solutie foarte practica la problemele legate de trafic: tunelurile. Poti ajunge dintr-un capat in altul al orasului in maxim 5 minute, oricand. Noi, de la hotel pana la birou mergeam cam jumatate din drum prin tunel. O alta chestie interesanta e ca la ei toate intersectiile sunt cu sens giratoriu, deci mult mai usor de impus niste reguli de bun simt in trafic. Plus ca multa lume incearca sa scape de masina cand merge la birou, bicicleta fiind cel mai intalnit mijloc de transport in oras.

Apropo de drumuri si de circulatie, am vazut o chestie care poate defini civilizatia: mergeam intr-o zi de la birou spre hotel, trafic foarte intens… la un moment dat se aude o sirena in spate, erau pompierii. In secunda 2, toate masinile erau urcate pe borduri si trotuare, iar pe mijlocul strazii se facuse liber. Ce poti sa vrei mai mult? La noi cand o ambulanta se grabeste, nimeni nu se misca mai repede sau face loc. O alta chestie, pe care o vazusem si in Cehia: daca pe semnul de circulatie scrie “maxim 30km/h”, atunci toate masinile merg cu maxim 30km/h. Colegii mei se mirau de chestia asta si mai ales soferul era nervos ca nu poate merge mai repede sa ajungem la destinatie din cauza ca “idiotii astia chiar respecta regulile”.

Apoi, norvegienii nu se uita in stanga sau in dreapta cand sunt la trecerea de pietoni. Pentru ei e sfant faptul ca pietonul are prioritate. La fel si cu transportul in comun, daca esti in apropierea unui autobuz, trebuie sa-l lasi pe el sa-si faca manevrele.

La munca, oricat de grea e o zi, oamenii astia nu sunt stresati. Nu am vazut, cat am stat aici, oameni incruntati, nervosi, frustrati. Toata lumea incearca sa-si faca treaba cat mai bine, dar nu in graba si nu cu “ajutor din spate”. La asta contribuie foarte mult, poate, si faptul ca la birou te simti ca acasa. Am vazut ca toti au poze cu apropiatii, au colectii de toate felurile (sepci, insigne, harti), iar unii – mai batrani – au cate un radio la care asculta muzica si stiri. Apoi, in open-space-uri am vazut masute cu ziare in jurul carora sunt canapele si fotolii. Cat timp astepti pe cineva sau daca e vreo problema si nu poti lucra in biroul tau, te poti duce sa stai pe o canapea si sa citesti ceva interesant in ziar.

Si e si normal sa te simti bine, cand nu ai sefi isterici. E o placere sa stii ca poti sa-ti faci treaba bine fara sa fii presat. Am vazut oameni cu diplome pe care scria “angajat de 30 de ani la Yara” si care, la 60 de ani, nu le dadeai mai mult de 45-50.

Sunt mult prea multe diferente fata de ce se intampla la noi, ca nici n-am timp sa scriu despre toate. Abia am calcat pe taram romanesc si am vazut numai fete incruntate. Ma intreb daca o sa reusesc vreodata sa scap de magnetul asta numit Romania si sa raman agatat prin vreo tara din asta idilica…

Sunt in Oslo si mi-am facut planuri, inca dinainte de a veni, sa merg la cateva concerte pe care le prind in perioada cat stau aici. Am fost intr-o mare dilema daca sa merg sau nu la Progressive Nation, un “festival mobil” in care canta Dream Theater, Opeth, Bigelf si Unexpect. Dintre toate trupele, Unexpect si Opeth imi erau cel mai pe plac, desi trebuie sa recunosc ca si Dream Theater imi plac intr-o anumita masura.

Sambata, in ziua concertului, inca nu stiam daca o sa ma duc sau nu. Asteptam colegii sa-mi spuna ce planuri au. Am aflat in jur de 10 dimineata ca n-o sa mergem in excursie, asa ca m-am dus direct la casa de bilete a salii de concerte (care e la doi pasi de hotel, la propriu). Normal ca era inchis, ca doar asa mi se intampla mereu. M-am dus apoi la un magazin de muzica sa intreb de unde as putea sa-mi cumpar bilet. M-au trimis la un alt magazin care vinde de obicei bilete. De acolo m-au trimis in alta parte, unde mi s-a spus ca la Oslo Spektrum – sala de concerte – se vand bilete doar la casele lor. Putin dezamagit, m-am intors la hotel si am inceput sa caut pe net, sa vad de unde pot lua un bilet. Am cumparat unul online, direct de pe site-ul salii.

Seara, la ora 18:00, in piata din fata hotelului, erau adunati sute de rockeri care asteptau sa intre la concert. Dupa ce am stat la o coada si am intrat in sala, in momentul in care am prezentat biletul, mi s-a spus ca nu pot intra pe acolo, ca nu am bilet in zona respectiva. Am facut inconjurul salii si pana la urma am reusit sa intru. In sala, am intrat direct spre standul cu tricouri si produse cu formatiile din concert. M-am uitat in mod special dupa un tricou cu Unexpect si chiar am pus ochii pe unul. Apoi am facut o scanare dupa un loc de unde as putea sa-mi iau o bere. Am vazut pe unde era locul cu pricina si cand am ajuns acolo am vazut doua tipe care verificau buletinele celor care intrau sa cumpere bere, sa nu cumva sa fie minori printre ei. M-am dus si eu mai cu tupeu si le-am zis ca nu am buletinul la mine, moment in care tipele au zambit si au zis frumos “pai se vede ca esti mai matur de 18 ani” si mi-au dat voie sa intru… Si asa m-am alimentat cu singura bere pe seara asta, pentru ca la 65 de coroane (aproximativ 33 ron) nu imi permiteam mai mult.

Dar, gata cu palavrele, sa trecem la concertele trupelor. Eram foarte curios cum suna live Unexpect, una din trupele pe care le-am ascultat destul de recent (in ultimul an). Au urcat pe scena toti sapte (da, 7) si au inceput in forta. Am fost impresionat inca de la inceput de sunetul clar, de felul in care se auzea fiecare instrument in parte. Vioara se combina perfect cu vocea tipei. Bass-ul cu 8 corzi iti intorcea stomacul in toate directiile. Am fost surprins si de reactia publicului, una foarte buna, pentru ca stiu ca stilul lor nu e prea usor de inghitit. In jumatate de ora, atat cat au cantat, Unexpect au fost mai mult decat ma asteptam. Din pacate, din cauza ca au piese lungi, au cantat doar 5 piese, ceea ce nu prea a fost de ajuns pentru asteptarile mele. Dar poate o sa-i mai prind vreodata intr-un concert full. Read the rest of this entry »

Acum ceva vreme, dupa ce am trecut fugar prin Goteborg, mi-as fi dorit sa ajung din nou in Suedia sau in Norvegia. Tarile nordice au fost mereu pentru mine un vis. Nici prin gand nu mi-ar fi trecut ca o sa am ocazia sa ajung atat de repede inapoi. Acum doua luni am primit un mail de la sefa mea prin care eram intrebat daca vreau sa merg pe un proiect in Oslo. Am ales o perioada care mi se parea mai ok si atat… pentru ca mi se mai oferise ocazia sa plec in Anglia/India si nu s-a intamplat nimic. De data asta, insa, am primit si invitatii la prezentarea proiectului si documentatie, deci era cat se poate de serios. Dar sa nu mai lungesc povestea…

Sunt in Oslo de doua saptamani. Sunt intr-o tara pe care voiam sa o vad de multa vreme. Ce-am gasit aici? Civilizatie, liniste, organizare (inafara de locul de munca). Orasul e plin de biciclisti si de pietoni. Masinile, atat cat se vad, merg linistit si nu aglomereaza strazile. Oslo e plin de tuneluri. Tuneluri pentru strazi si tuneluri pentru autostrazi. Ce-au reusit oamenii astia sa faca aici n-o sa vedem nici in 200 de ani in Romania. Au sapat gauri prin oras pentru a nu avea probleme cu traficul si pentru a-i face pe soferi sa ajunga mult mai repede la destinatie.

Read the rest of this entry »

10 mai 2009 a fost o zi frumoasa nu doar ca vreme, ci si ca eveniment pentru biciclistii din Bucuresti. A avut loc “Prima evadare”, un concurs pentru toate categoriile de biciclisti pe un traseu foarte interesant intre Baneasa si Snagov. Dar sa va povestesc cum am trait eu toata aventura.

M-am trezit dimineata la ora 7, dupa ce toata noaptea am visat niste aberatii. La 8:00 am iesit din casa, dupa ce m-am asigurat ca am tot ce-mi trebuie pentru bicicleta. Cand am ajuns la intersectia soselei Stefan cel Mare cu b-dul Barbu Vacarescu am intalnit doi tipi care mergeau in acelasi loc si care isi mai asteptau un prieten. M-am alaturat lor si dupa 10 minute de asteptare am plecat toti spre Baneasa, Am ajuns acolo pe la 8:40. Deja se adunase destul de multa lume. Mai toti erau echipati pentru concurs. Majoritatea erau relaxati si asteptau calmi inceputul cursei. Se vedea la toti cei prezenti ca sunt veniti de placere si nu neaparat pentru a alerga ca nebunii pe traseu sa castige premii.

Startul trebuia sa se dea la 9:30, dupa cum era anuntat initial pe site-ul organizatorilor, dar pentru ca suntem romani, cativa din cei prezenti isi parcasera masinile chiar in fata liniei de start. Pana s-au trezit toti sa si le mute s-a facut 9:55. A fost numai bine pentru a se da startul la 10:00. Dupa o numaratoare inversa strigata in cor de aproape toti cei prezenti, s-a pornit pe traseu. Read the rest of this entry »

Am primit azi de la Alex un link catre un site. Initial n-am inteles despre ce e vorba, dar dupa ce am intrat pe toate linkurile am ramas masca. Literalmente sunt “spart” de ceea ce vad pe acel site. O familie din Romania a plecat in jurul lumii cu masina. Bineinteles ca au sponsori, dar sunt convins ca au si banii lor, altfel nu si-ar putea permite asa ceva. Insa, trecand peste partea materiala, toata actiunea e de laudat. N-am mai gasit demult un site pe care sa ma uit pagina cu pagina si sa citesc. Pozele sunt superbe, iar calatoria e ceva ce mi-as dori sa fac si eu vreodata in viata asta scurta…

Uitati aici: http://poraquiporalla.com/Pages/a0_Page_index_roumain.html