Romania de 0 lei

Tramvai gratis

Merg cu tramvaiul 34, mă întorc acasă. Chiar cu două staţii înainte de capătul liniei vine controlul. Primul care cade victimă e un puştan de liceu, al doilea fiind un tip la 50+ ani. Tipul de liceu scapă repede cu scuza că n-are bani, că şi-a uitat portofelul acasă. “Moşul”, în schimb, începe să facă gură “mereu mă prindeţi, sunteţi nişte nesimţiţi”, la care raspusul tipei care îl controla “păi dumneavoastră sunteţi nesimţit, că folosiţi un serviciu fără să-l plătiţi”, apoi moşul zice “sunteţi nişte lichele care staţi numai la ciupeală să prindeţi oamenii săraci”. Tipa, văzând că nu are cu cine discuta, a renunţat şi a coborât la prima staţie, împreună cu colegii ei.

Momentul despre care v-am spus m-a cam călcat pe nervi. De când mă ştiu am mers mereu cu abonament sau cu bilet, foarte rar am mers “pe naşpa”, pentru că mi se pare un lucru de bun simţ să plătesc pentru un serviciu pe care îl folosesc. Dar nu, la noi ar trebui să fie totul gratis şi abia atunci s-ar simţi bine lumea. M-am luat în vorbă cu “moşul” respectiv şi i-am zis “auziţi, nu vi se pare lipsă de bun simţ să îi faceţi pe oamenii ăştia nesimţiţi? Cum ar fi ca dumneavoastră să plecaţi cu maşina undeva cu treabă şi eu la primul semafor să urc în maşină şi să merg cu dumneavoastră fără să plătesc nimic? Vi s-ar părea normal?” la care el “te-am întrebat pe tine ceva?” şi zic “nu, dar vă întreb eu, pentru că de aia suntem unde suntem, din cauza unor oameni ca dumneavoastră care la vârsta pe care o aveţi sunteţi nesimţiţi până la cer şi tot vi se pare că voi sunteţi cei asupriţi. Şi apoi vă plângeţi că e mizerie în tramvai şi că nu vine la timp. Acasă nu vă plătiţi curentul electric? Chiar sunt curios”, la care răspunsul a venit “ba îl plătesc, dar acolo sunt la mine acasă!”… Cam asta e mentalitatea pe la noi: ce e acasă e al meu şi trebuie să ţin de el, ce e public trebuie să fie gratis, cum sunt sarmalele şi fasolele cu cârnaţi aruncate gratis de către politicieni poporului ăsta de sclavi şi nesimţiţi…

Încă o data, hai România!

hello