Povestea unei calatorii

Intr-un final, dupa cativa ani de amanari, am reusit sa ajungem (eu cu prietenii mei Sorin, Mari, Tase si Ciprian) la Brutal Assault in Cehia. Si cum pe langa festival au existat multe momente misto, trebuia sa le pun si eu undeva, sa le tin minte in caz ca fac Alzheimer.

Asadar, sa incep. Planurile erau facute cam cu o luna inainte. Ne luasem biletele online si discutam cum vom merge. Planul initial a fost ca mergem sase persoane, dar s-a schimbat intre timp si ramasesem doar cinci. Pentru ca era aiurea sa impartim cinci magari in doua masini, Ciprian a venit cu o solutie interesanta: urma sa ia cu imprumut de la un prieten un “jeep” Hyundai Santa Fe. Inainte cu cateva zile de a pleca ne-am intalnit la o mica discutie acasa la Sorin, sa punem la punct ultimele detalii si am hotarat ca o sa plecam noaptea pe la orele 3-4. Bineinteles ca si planul asta s-a schimbat cu o zi inainte de plecare, asa ca am hotarat ca la ora 0:00 vom pleca spre Cehia. Planul insa nu a mers asa cum trebuia, pentru ca proprietarul masinii l-a tot amanat pe Ciprian pana in ultima secunda si abia la 0:00 aveam masina, iar in jur de ora 1:00 am plecat spre Mari, iar apoi spre Tase. Intr-un final fericit, am iesit din Bucuresti in jur de ora 2:00 AM.

Drumul prin Romania nu a fost prea spectaculos, avand in vedere ca am mers foarte mult noaptea. Fara nici un eveniment important, am ajuns dimineata in Deva, unde am oprit la o benzinarie pentru a ne mai relaxa. Racoarea diminetii ne-a mai pus pe picioare. Sorin a parut foarte interesat de cetatea Deva, care se vede in zare de la mare distanta. Deja isi facuse planuri ca la intoarcere sa ne oprim sa o vizitam. Am plecat la drum pentru ultima portiune de Romania, spre Arad – Nadlac. Drumul s-a mai aglomerat putin, dar am mers destul de bine. In jur de ora 12:00 eram in Arad, unde am facut o mica oprire la un ING, pentru ca Sorin sa-si alimenteze cardul cu bani. De acolo am luat-o spre Nadlac, dar am oprit putin la Carrefour sa mancam ceva. Pauza de masa s-a cam prelungit si am plecat destul de tarziu mai departe. Dupa aproape jumatate de ora treceam granita la Nadlac. La intrarea in Ungaria am schimbat soferii, Ciprian urcand la volan in locul lui Sorin. Tot aici Ciprian si Mari au coborat sa cumpere vigneta pentru Ungaria, pe care au pus-o destul de bine (o sa vedeti mai departe).

In drum spre Cehia

Intrand pe autostrada dupa Szeged, am inceput sa mergem tare, media vitezei fiind de 120km/h. Ne bucuram ca mergem bine si ne apropiam de Budapesta, cand deodata am vazut ca se formase o coloana destul de mare in fata noastra. Cel mai nasol era ca soseaua era plina de tiruri. Am ajuns si noi “la coada” si am mers incetisor cam 40-50 de minute pana in locul unde am observat care era cauza ambuteliajului™ (©2010 Ciprian): fusese un accident intre doua camioane. Dupa ce am trecut de acelasi loc ne-am reluat ritmul in care mersesem. Am facut o pauza mica la o benzinarie, unde ne-am luat cate un suc, o cafea. Apoi am pornit la drum din nou.

Drumul pe autostrada fiind destul de monoton, nu am putut decat sa numar panourile cu “caprioare” pe care Ciprian si Mari le anuntau din cand in cand. Dupa aproape 3-4 ore de drum prin Ungaria, am ajuns la granita cu Slovacia, acolo unde am oprit putin sa cumparam vignetele pentru Slovacia si Cehia. Pauza asta ne-a costat aproape o ora, pentru ca Ciprian si Mari au pus atat de bine mapa cu actele masinii, incat am crezut ca nu o mai avem. Am inceput sa cautam peste tot in masina: pe sub scaune, pe sub covorase, in torpedou, in rucsaci, am dat totul jos din portbagaj. La un moment dat ajunsesem sa ne crizam destul de grav, mai ales ca cei care trebuiau sa aiba grija de acte nu tineau minte ce au facut cu ele. Deja ne gandeam ca o sa ne intoarcem inapoi in locul de unde cumparasem vigneta pentru Ungaria, presupunand ca au fost uitate actele acolo. Dupa o buna bucata de timp, Sorin a avut inspiratia sa-l intrebe pe Ciprian ce a facut cu chitanta luata de la unguri, cu care platise vigneta, iar Ciprian a zis ca e in torpedou. Am deschis locul cu pricina si intr-adevar chitanta era acolo. Atunci mi-a venit ideea sa bag mana in spatele torpedoului si cu mare bucurie am descoperit ca acolo erau toate actele. Dupa ce ne-am revenit, am strans inapoi lucrurile si am pornit veseli spre Brno.

In Brno ma asteptau cativa prieteni cu gandul de a bea o beroasa si pentru a ne oferi cazare pentru noapte. Cat am facut drumul prin Slovacia spre Cehia m-au tot sunat, anuntandu-ma ca ei deja sunt la bere si ca ne asteapta. In jur de 19:30 (ora locala) am ajuns in Brno, unde am descoperit ca mai toate parcarile sunt cu plata, asa ca am incercat sa gasim un loc unde sa nu platim. Intre timp, prietenii mei adunasera o intreaga gasca la bere si tot ma sunau insistent sa venim. Pana la urma am mers cu Mari in oras la terasa, unde se stransese lumea, si dupa ceva discutii cu baietii, am hotarat ca eu cu Vali o sa mergem la apartamentul unde urmau sa doarma S+T+M+C si apoi sa ne intoarcem in oras. Toata manevra a durat cam o ora si abia pe la 21:00 am ajuns si noi in oras la terasa. Deja se stransese o trupa serioasa formata din prieteni si fosti colegi de-ai mei: Vali, Adi, Vasile, Donatas, Cosmin, Sasho si inca ceva personaje noi despre care nu stiam nimic (trei romani si un norvegian). Cum ni se facuse foame, Vasile a venit cu ideea sa bagam o žebra (coaste de porc), asa ca s-a dus la o crasma mai in josul strazii unde a comandat cateva pentru noi si dupa ultima bere ne-am mutat cu tot calabalacul acolo. Berile veneau una dupa alta, discutiile si voia buna era in toi, iar intr-un final au venit si coastele renumite ale cehilor. Am mancat cu mare pofta si apoi am mai turnat cateva beri sa stingem setea. Pe la miezul noptii, dand semne de oboseala, Sorin si Ciprian impreuna cu Mari au anuntat ca vor sa mearga la somn. I-am instruit cum sa ia autobuzul de noapte spre casa si au intins-o. Imediat dupa asta Adi m-a anuntat ca vrea sa mergem si noi si a sunat-o pe Dana sa vina sa ne ia cu masina. Tase, cu pofta mare de bere, a ramas cu “golanul” de Vali si s-au distrat pana dimineata la 5 prin oras.

Dimineata m-am trezit foarte fresh, dupa ce noaptea am dormit foarte bine la Adi. Am luat un mic dejun sanatos, am baut o cafea si i-am asteptat pe Sorin si Ciprian sa vina sa ma ia cu masina. Am mers apoi si am luat ceva mancare pentru micul dejun al lor dintr-un Tesco si apoi am mers la locul lor de cazare. Acolo, Mari si Tase frecau menta la modul nesimtit si s-au animat imediat cum au simtit mirosul de mancare. Intre timp am primit un telefon de la Emi, care ne astepta nerabdator in campingul de la Brutal Assault. Dupa ce toata lumea si-a pus burta la cale, ne-am luat toate lucrurile si am pornit din nou la drum. Dupa aproape 2h30m de mers pe drumuri “nationale” si “judetene”, prin orase si peisaje interesante, am ajuns intr-un final la Josefov, acolo unde avea loc festivalul. De cum am intrat in fortareata am inceput sa vedem metalhezi, tricouri, bere, carnati si tot ce trebuie pentru un festival de metal. Ne-am gasit relativ repede un loc de parcare si, dupa ce ne-am luat toate lucrurile la noi, am plecat spre locul de campare.

Noi

In foarte scurt timp ne-am pus corturile, ne-am aranjat lucrurile si am luat-o la picior sa recunoastem zona. Am mers pana la intrarea in zona festivalului sa vedem daca ne putem lua bratarile, dar era o coada imensa, asa ca ne-am indreptat usurel spre oras, iar imediat inainte de iesirea in strada ne-am oprit sa ne alimentam cu primele beri de la festival. Apoi am pornit spre supermarketul din Jaromer, unii din nou realimentandu-se de la o terasa pe la mijlocul drumului. De la magazin ne-am luat de-ale gurii si de-ale gatlejului si ne-am intors inapoi la cort, pregatiti sa aprindem primul foc pentru gratar. Bineinteles ca pe drum am mai facut pauza sa mai luam cate o bere, ca ne ardea rau pe gat. La cort, am montat cu Sorin gratarul si ne-am pregatit sa aprindem carbunii. Am turnat putin lichid de aprindere cumparat de la magazin si apoi chibritul magic (15cm lungime) si… surpriza, nu se aprindea nimic; am luat niste hartii mai subtirele, le-am bagat sub carbuni si le-am aprins. Cand am vazut ca flacara era destul de consistenta am mai turnat putin lichid, dar in loc sa se aprinda mai tare, ne-a stins focul. In momentul ala ne-am gandit ca o fi altceva in recipient si cand ne-am uitat pe eticheta am vazut ca e de fapt un lichid pentru spalat gratarul!!! Nu-i nimic, scoatem carbunii, curatam si punem inca un rand. De data asta am pus niste cartoane sub ei si am reusit sa-i aprindem. Deja se intunecase cand am reusit sa obtinem jar incins si imediat am pus pe gratar cateva randuri de frigarui, ceva cotlete de porc si muschi de vita. Spre surprinderea mea, toate au iesit foarte bune, desi conditiile nu au fost favorabile. Toata mancarea a mers ca unsa, iar berea de dupa a ajutat stomacul sa-si faca treaba.

Dupa acest prim festin, ne-am dus din nou in recunoastere prin zona concertelor, cu speranta ca nu va mai fi coada prea mare la bratari. Coada era, dar se micsorase, insa eu cu Sorin am dat o raita pana la “raioanele” cu tricouri, sa vedem ce marfa e pe acolo. In jur de ora 11 noaptea am ajuns inapoi la coada si i-am sunat si pe restul sa ni se alature. Dupa 10-15 minute de stat la rand, am reusit sa intram in posesia pretioaselor bratari. Pe langa acestea – o idee foarte misto a organizatorilor – am primit si niste “zgarzi” de care erau legate cateva cartonase cu programul complet al festivalului. Acestea s-au dovedit a fi foarte utile, oricand aveai nevoie sa stii ce se intampla te uitai pe ele si stiai ce ai de facut.

Prima noapte in cort a trecut foarte repede. Eram mult prea obositi sa ne mai dam seama cat am dormit sau daca ne doare sau nu ceva. Ne-am trezit destul de devreme si ne-am pus la taclale in fata corturilor (ca tiganii). Bineinteles ca cel mai bine a inceput ziua Mari, care a iesit din cort direct cu berea in mana – deja era semn ca o sa se simta bine pe tot parcursul festivalului.

Noi cu Gojira

Sincer, nu mai tin minte ce am facut in prima zi de festival pana sa vedem primele concerte. Singurul lucru concret e ca am facut o sesiune de shopping cu Sorin, eu cumparandu-mi un tricou, iar el CINCI! Si cum sa uit de sesiunea de autografe cu Gojira? Da, am ajuns sa luam autografe de la Gojira si sa schimbam doua vorbe cu ei. Sorin l-a intrebat pe Joe ce se mai aude de proiectul lor, Empalot, iar francezul a raspuns ca nu stie nimic concret. Apoi ne-am plimbat peste tot si am vazut care e atmosfera. Am baut cu siguranta destule beri cat sa fim in forma, iar apoi totul a fost perfect pentru concerte. Despre ele puteti citi pe www.treibetivi.net.

Urmatoarea zi a inceput la fel de brusc ca si cea dinainte. Ne-am trezit destul de devreme si dupa ce am palavragit pe la cort, ne-am gandit sa o luam usurel spre oras (Jaromer) si sa gasim ceva consistent de mancare. Ne-am oprit initial la o terasa in drumul de pana la supermarket, dar preturile ni s-au parut destul de mari, asa ca am mers mai departe. Cam dupa 20-25 de minute de mers, am ajuns in centrul oraselului unde ne-am oprit putin sa scoatem bani de la bancomat. Apoi ne-am despartit: trei cacaciosi s-au dus la WC-ul piblic (Mari, Tase si Ciprian), iar doi oameni practici au mers la o pizzerie cocheta (eu si Sorin). Acolo, fara sa stau prea mult pe ganduri, mi-am luat o supa de usturoi, ceea ce a facut si Sorin, urmand ca dupa aia sa comand si al doilea fel. Bineinteles ca ne-am alimentat si cu cate o bere, ca nu cumva sa stam pe uscat. Eu si Sorin ne-am luat apoi cate o salata, Tase o pizza, iar Ciprian, care nu era hotarat, si-a luat ditamai meniul. Din pacate nu tin minte ce si-a luat Mari, dar cu siguranta avea o bere in fata. In jur de 13:30, impreuna cu Sorin si Tase ne-am pus pe picioare si am plecat spre festival, pentru ca tineam neaparat sa-i vad pe Kylesa. Am facut si o pauza scurta, dar productiva, la un magazin de articole sportive de unde eu si Sorin ne-am luat pelerine de ploaie si apoi direct spre scena. Cum am scris si in recenzia festivalului, am prins doar finalul concertului celor de la Kylesa, dar nu a fost suparare mare. Sorin fugise deja la zona unde se dadeau autografele sa-si faca o poza cu japonezii de la Sigh, asa ca l-am urmat si eu imediat cum s-a terminat concertul. Dupa ce s-a tras in poza cu ei am mai facut o tura pe la tricouri si cred ca ne-am si cumparat cate ceva – nu mai tin minte exact, iar apoi ne-am dus inapoi la scene. Pana sa inceapa concertele care ne interesau, ne-am dus inapoi la corturi. Acolo mi-a venit ideea geniala sa merg la dusuri si am fost acompaniat de Mari in aceasta expeditie. Am prins o perioada foarte OK, dusurile fiind ocupate la limita, deci am asteptat maxim 5-10 minute pana sa intram si noi. Dupa dus am mers inapoi la cort si am mai ciugulit cate ceva, dupa care ne-am luat cate o bere la o terasa si am mers spre concerte.

Sorin s-a trezit

Aceasta a doua de festival a fost facuta mai interesanta si din cauza ploii torentiale care a cazut in timpul concertului lui Devin Townsend. Dupa ce a terminat de cantat mi-am luat inima in dinti si m-am dus sa vad in ce stare sunt corturile. Bineinteles ca pe panta foarte abrupta pe care se ajungea normal la corturile noastre nu se putea cobori, asa ca am fost nevoit sa inconjur destul de mult ca sa gasesc un drum cat de cat sigur. Noroc cu lanterna cumparata in prima zi – m-a ajutat destul de mult. Cand am ajuns in zona noastra de campare mi-a stat inima pe loc. La marginea zonei corturile pluteau in balti imense si cu greu am putut gasi unde sa pun piciorul sa ajung pana la zona noastra. Din fericire, locul pe care aveam noi “casele” era foarte in regula, asa ca m-am linistit; mi-am schimbat doar sosetele, care se udasera de la ploaie, si am plecat inapoi la concerte.

Balti la BA

A treia zi de festival a inceput mai “chill” pentru mine. M-am trezit pe la 9:00 – destul de tarziu – am facut o cafeluta si dupa ce am stat la palavre, ne-am deplasat din nou spre scene. A fost ziua in care am baut mai putina bere (deja ma saturasem), dar am mancat prin zona festivalului, pentru ca ramasesem cu destule jetoane valorice in buzunar. Am mancat impreuna cu Sorin niste frigarui, apoi ne-am mai plimbat. In toti timpii astia “morti” sa nu credeti ca n-am facut nimic. Am facut destul de multe, dar nu le tin minte pe toate. Oricum, in fiecare zi am vanat tot felul de betivi care dormeau in locuri care mai de care mai ciudate si in ipostaze care mai de care mai comice. Am facut o colectie destul de frumoasa de poze cu ei. Tot in a treia zi am facut o pauza de relaxare la o narghilea, la indemnul lui Ciprian. Nu am regretat deloc oprirea acolo si chiar ne-am pus in gand ca ar trebui sa mai repetam experienta si cand ne intoarcem acasa. Stand acolo ne-am intalnit si cu Mari si Tase, care tocmai veneau de la shoping din zona cu tricourile. Apropo de tricouri, la concertul Diablo Swing Orchestra s-a intamplat o faza misto. Abia ne cumparasem tricouri (eu si Sorin) si doua din ele erau albe si ne-a venit noua ideea inteligenta de a le plasa lui Ciprian, pentru ca avea rucsacul in spate. Cum obisnuieste la orice concert, la un moment dat Ciprian a disparut de langa noi si ne-am intalnit cu el abia dupa ce se terminase show-ul. Ciprian, cu zambetul pe fata, vine si ne ia “Nu o sa credeti ce mi s-a intamplat! M-am dus in fata la pogo si am sarit pe acolo si la un moment dat ma tot tragea unul de rucsac. Nici nu l-am bagat in seama, ca nu ma gandeam ca e ceva important… Dupa inca 2-3 minute tipul ma trage din nou de maneca si imi arata ceva pe jos… si cand ma uit, ce sa fie? Tricourile voastre sarisera din rucsac. Jur ca nu stiu cum s-a desfacut, pentru ca stiu sigur ca era inchis” si deschide rucsacul sa ne arate. Tricourile erau muci, pline de noroi, iar cele ale lui Sorin chiar erau varza. Sorin abia s-a abtinut sa nu-l injure, dar pana la urma s-a calmat, dar nu l-a scos din “prostule” toata seara.

Un nebun

Cum a fost cea mai plina seara din tot festivalul, pot spune ca m-am simtit foarte bine. Concertele Macabre, Meshuggah si Agnostic Front au meritat din plin prezenta mea acolo. La Meshuggah m-am dat de vreo doua ori cap in cap cu un pustan, iar la Agnostic Front nu am rezistat sa stau degeaba si m-am bagat in valtoarea publicului hardcorist. Pe final, la My Dying Bride eram lesinat de oboseala si ma dureau picioarele ingrozitor. In jur de ora 1 am iesit din zona festivalului si ne-am indreptat spre oras sa mai bem o bere si apoi sa mergem la masina sa vedem daca totul e OK. In timp ce eram la masina, a inceput o faza care m-a adus la o stare in care n-am mai rezistat si am explodat – Mari, beat fiind, a repetat de 14343029853 de ori aceeasi chestie (“va dati seama, sunt 18 grade celsius!!!”), desi il rugasem sa inceteze. Am rezistat eu cat am rezistat, dar cand am ajuns la o saormerie la un colt de strada, a facut o faza de copil de 5 ani si m-am enervat si i-am tras o palma. Violenta momentului si nervii care au explodat au facut sa nu-mi dau seama ce-am mai facut apoi. Tin minte ca m-am trezit pe strada, cu o bere in mana, mergand spre corturi. Acum regret faza aia, dar in momentul ala nu mai puteam de nervi…

Noaptea a fost destul de scurta, dar am dormit foarte bine si m-am trezit cu pofta de plecare. Ne facusem oarecum planurile pentru drum, asa ca ne-am strans corturile si am mers la masina., dar nu inainte ca Ciprian sa faca o faza antologica. Dupa ce si-a strans toate bagajele, a realizat ca nu avea telefoanele, asa ca a inceput sa le caute in rucsacul mic pe care il avea cu el. Acolo nu erau, asa ca a inceput sa faca crize. I-am zis ca telefoanele n-au unde sa fie decat in bagaje sau in masina, pentru ca tocmai vazusem ca scuturase si cortul, iar pe jos nu era nici urma de telefon. Numai ca el s-a incapatanat sa ramanem acolo pana era sigur ca are telefoanele, asa ca a inceput sa-si scoata toate lucrurile din rucsacul mare. Dupa ce a varsat totul pe jos, a ajuns si el la concluzia ca e posibil ca telefoanele sa fie in masina, asa ca s-a apucat sa impacheteze la loc. Chiar inainte de a plecat spre masina, Ciprian a avut o mare revelatie “ba!!! telefoanele sunt la mine in buzunar!!!” Am ramas cu totii masca – cum naiba sa stai 10-15 minute sa cauti niste lucruri in ditamai rucsacul, cand ele sunt direct in buzunarele tale? Si n-ar fi fost asta lucrul cel mai aiurea, dar in timp ce le cauta l-am vazut de cel putin doua ori cum a bagat mainile in buzunare sa le caute….

Tase si Mari

Am ajuns apoi la masina si urma sa mergem la celebrele pesteri de la Moravsky Kras (Macocha Propast), dupa care sa facem o pauza in Brno la un supermarket, iar apoi direct pana in Budapesta. Dar, cum se intampla de obicei, cand iti faci planuri acestea nu prea iti ies. Am setat GPS-ul sa nu ne mai duca pe autostrazi, asa ca tot drumul urma sa mergem prin sate si orasele si sa vedem peisaje.

Prima oprire a fost intr-un orasel foarte aproape de Jaromer, unde in centru am gasit un restaurant. Ne-am luat cate ceva de mancare si am stat la masa relaxati, admirand privelistea. Cam ca toate orasele si satele cehesti prin care am trecut si acesta avea centru ca burgurile germane, cu o piata cu vegetatie, cu o biserica, primarie si cateva magazine. Dupa o ora si ceva de stat la restaurant, ne-am indreptat spre masina si am luat-o usurel spre pesteri. Din pacate, cand am ajuns acolo am avut parte de o mare surpriza: pentru a vizita pesterile trebuia sa fi avut rezervare facuta, pentru ca se pare ca erau foarte multi turisti veniti in acea zi. Pe drum spre aceste pesteri am zarit o alta pestera mai mica unde se putea face traseu, asa ca ne-am intors si am incercat sa ajungem acolo. Nu stiu ce s-a intamplat atunci cu GPS-ul, parca intrase intr-o betie, pentru ca ne-a dus cel putin 10-15 km total aiurea, dupa care am auzit vocea cristalina spunand “reconfigurarea traseului” si apoi drumul continua inapoi. Am facut cale intoarsa si dupa jumatate de ora eram la pestera pe care voiam sa o vizitam.

Tura prin pestera a durat fix o ora si a fost interesanta, desi ghida grupului nu prea avea treaba cu engleza si ori de cate ori incerca sa ne explice unde suntem si ce e in zona respectiva se rusina si termina mereu intr-o balbaiala. Din fericire, in momentul in care am cumparat biletele am primit si niste ghiduri in engleza, deci am inteles in mare parte ce se intampla acolo. Tase a facut o faza misto la pesteri, luandu-si camera si realizand in interiorul pesterii ca nu mai avea baterii. A incercat sa lungeasca viata acestora facand poze fara blitz si pana la urma a reusit sa iasa victorios.

Ne-am continuat apoi drumul spre Brno, asa cum credeam, doar ca pe moment nu realizasem ca GPS-ul o sa ne duca pe tot felul de drumuri si o sa ajungem doar tangential prin oras. Nici o problema, ne-am zis, o sa oprim undeva in Slovacia sa facem cumparaturi. Asa ca am mers mai departe si am trecut prin tot felul de orasele si sate, ceea ce nu a fost chiar rau. Cand am trecut in Slovacia deja am simtit schimbarea. Drumurile sunt mai rele, lumea mai saraca, soferii mai indisciplinati. Am stabilit ca reper orasul Senica, unde urma sa oprim la Tesco sa ne luam ceva de mancare si Sorin ceva pentru Horia. Din pacate nu am gasit nimic din ce-am fi vrut, doar Sorin gasind un joc interesant pentru pustan. Imediat cum am iesit din parcare am vazut peste drum un Kaufland, asa ca am zis sa mergem si acolo sa ne incercam norocul. Faza misto e ca am facut ocolul unui sens giratoriu de doua ori, ca in filmele cu tampiti. Apoi, nici la Kaufland nu am gasit de mancare, dar am avut acolo o revelatie: nu luasem si noi niste bere ceheasca! Asa ca ne-am alimentat toti cu cate 4-6 beri de caciula si am reusit oarecum sa le indesam printre bagajele noastre.

Apoi, da-i batai spre Ungaria. Incepuse sa se intunece deja si nu se vedea nici urma de granita, iar noua ne era cam foame, asa ca ne-am hotarat sa oprim in primul sat/oras unde vedem o terasa sau un restaurant deschis. Norocul ne-a dus in satul Boleráz, la terasa Zelený Boleráz, unde am avut o experienta foarte interesanta. Nici unul din noi nu stia slovaca, asa ca am zis sa incercam cu engleza. La bar erau doua tipe, una mai tanara si una mai batrana. Imediat cum am intrebat “do you speak english?” s-au uitat una la alta mirate, iar cea tanara s-a facut disparuta. Am incercat apoi sa comunicam cu tipa care ramasese la bar si am vazut pe perete ca aveau un menu cu pizza. Chiar daca ar parea simplu, nu e atat de usor sa intrebi daca inca mai fac pizza la ora aia. Norocul nostru a fost un tip la vreo 18 ani care mai ciupea ceva engleza si care ne-a ajutat sa comandam trei pizza, care ne-au costat 10 euro. Asteptand afara, pe terasa, lui Tase si lui Sorin li s-a facut de cate o cafea, asa ca m-am dus inapoi in bar si cu vocabularul meu minim de ceha am incercat sa comand. In momentul in care am intrebat “Mate kava?” (aveti cafea) fata tipei de la bar s-a schimbat intr-un zambet si imi raspunde “Ano” (da) si apoi a zis ceva de genul “pai vad ca vorbesti slovaca”, iar eu m-am chinuit degeaba sa-i explic ca stiu putina ceha. Intr-un final am reusit sa comand doua espresso cu zahar si am iesit inapoi sa asteptam pizza. Dupa mai mult de jumatate de ora de asteptare, am primit pizza si ne-am pus din nou la drum. Nu stiu de ce n-am ramas acolo la terasa sa mancam ca oamenii, cert e ca ne-am oprit undeva pe marginea drumului, in mijlocul unui camp, de unde am si admirat Calea Lactee.

Dupa ce ne-am pus burtile la cale am luat-o cat de repede am putut spre Budapesta, pentru ca era clar ca suntem in mare intarziere si riscam sa nu gasim cazare. Dupa inca doua ore de mers prin noapte, in jur de ora 0:00 am ajuns in capitala Ungariei. Am pus repede pe GPS ca punct de reper o pensiune si ne-am indreptat intr-acolo. Ajunsi acolo, am descoperit ca era vorba despre un motel de 3 stele. Am intrat impreuna cu Sorin si am intrebat de preturi. Receptionerul, un tip slab si timid, arata ca unul din filmele cu ciudati americani. Avea un tic nervos (cam tremura) si se balbaia cand vorbea cu noi. Din fericire, omul a fost foarte foarte de treaba si, dupa ce a zis ca nu poate sa scada preturile pentru noi, s-a uitat pe net si ne-a dat adresa unui hostel din centrul orasului. Am ajuns acolo in 10 minute, ghidati de GPS si am reusit sa ne luam doua camere cu 10 euro/persoana. Hostelul era de fapt caminul unei facultati, un camin vechi cu camere cu tavane inalte si cu arhitectura demodata. In schimb baile aratau impecabil, iar eu si Sorin n-am stat prea mult pe ganduri si am mers sa facem dus. Dupa toata agitatia si drumul, ne-am dus cu totii la culcare, nu inainte de a stabili ca la ora 10 a doua zi o sa ne urcam in masina si plecam spre Bucuresti.

Dar aventura nu ar fi fost completa daca lui Ciprian nu i s-ar fi pus pata ca el vrea sa mearga la nu stiu ce magazin de metal sa-si ia tricouri, pentru ca ii spusese Sorin ca fusese acolo candva. Asa ca la 8:45 Ciprian s-a suit in masina si a plecat de nebun pe strazile Budapestei sa gaseasca magazinul respectiv. Pe la 9:30 eram deja plini de nervi ca nu se intorsese, asa ca l-am sunat sa vedem pe unde e. Inca nu gasise magazinul, desi stia ca e in zona, dar a promis ca daca nu-l gaseste se intoarce inapoi. Dupa alte 10 minute, ma suna sa-mi spuna ca isi baga ceva in el de GPS ca nu mai merge si ca o sa incerce sa se intoarca de unul singur. Spre surpriza noastra, pe la 10 fix Ciprian si-a facut aparitia. Ne-am strans toate lucrurile (sau cel putin asa credeam) si am plecat spre masina.

Drumul spre Romania a fost foarte plictisitor si am oprit doar in Arad la Carrefour (din nou) si am mancat cate ceva. Apoi, drum intins catre Bucuresti. Cand am ajuns pe Valea Oltului deja se intunecase si a fost oarecum stresant, dar Sorin s-a descurcat de minune la volan. Cand am ajuns pe Dealul Negru am inceput sa spunem bancuri – sau mai bine spus Sorin ne-a spus bancuri – si am ras ca prostii cu lacrimi cum nu am mai ras de multa vreme. Imediat dupa ce am trecut de drumul mai nasol, la volan a trecut Ciprian, care a “manat” masina cu viteza mare pe autostrada inte Pitesti si Bucuresti si pe la 1:00AM eram la Tase in fata blocului. Eu am ajuns acasa pe la 1:30 si am tras un somn serios, urmand ca a doua zi sa merg la munca…

A doua zi, in timp ce munceam cu spor (nu) m-a sunat Ciprian sa ma intrebe daca stiu ceva de camera lui. Ii sunase pe toti in ziua aia si pana la urma, seara, a aflat ca o uitase in camera de hostel in Budapesta.

Si cam asta e toata povestea drumului nostru pana la Brutal Assault si inapoi. Bineinteles ca ar fi mult mai multe de povestit, dar nu pot sa tin minte chiar totul. O sa completez si o sa mai corectez articolul in momentul in care prietenii mei o sa-mi atraga atentia asupra unor detalii.

Poze gasiti AICI, iar recenzia despre festival AICI.