De câte ori vi s-a întâmplat să căutaţi pe site-uri de specialitate anumite produse pe care voiaţi să le cumpăraţi? Dar de câte ori vi s-a întâmplat să găsiţi produsul dorit şi după ce daţi comanda să primiţi un mail sau un telefon prin care vi se spune că produsul nu mai există în stoc? Mie mi s-a întâmplat de destul de multe ori…
Numai că astăzi a fost culmea… Caut să-mi cumpăr nişte pantaloni scurţi cu protecţie pentru bicicletă. Din cateva zeci de site-uri cu produse pentru biciclişti, am pe 90% din ele am găsit si echipament, deci şi pantaloni. Ca să nu încerc aiurea pe la toate magazinele, în pauza de masă (nu mă spuneţi şefilor) am mers la două din ele să întreb dacă au ceea ce căutam. La unul mi s-a spus că nu au, dar că daca chiar vreau o să aducă. În ei nu prea am încredere, pentru că mi s-a mai întamplat să ajung pe acolo şi să nu aibă ce îmi trebuia, iar la al doilea mi-au spus direct ca nu au decât mărimi care nu mă interesau.
M-am întors apoi la birou şi am început să sun la firmele pe ale căror site-uri erau prezenţi pantalonii. Aşa cum mă aşteptam, la majoritatea mi s-a răspuns cu “nu mai avem”, însă cel mai “frumos” a fost când mi s-a spus “A… păi nici nu mai aducem marca Cutare. Dacă vreţi, avem unii de la firma XYZ, dar sunt mai de proastă calitate şi nu prea se cumpără.” Mă întreb şi eu, oare ei îşi dau seama cât rău îşi fac cu chestii de genul ăsta? Îşi dau seama că pierd o bună parte din clienţi cu metodele astea? Nu înţeleg cum poţi pune pe un site o grămadă de produse şi tu de fapt să vinzi doar o mică parte din ele, pentru că “nu mai avem”? Şi apoi să mai şi recunoşti în faţa clientului că marfa pe care o ai e de calitate proastă…
Chestia asta nu se întamplă doar în unele domenii. Şi de la site-urile de “produse IT” am avut astfel de surprize, când după ce am comandat ditamai laptopul de 3000 de lei să primesc un telefon şi să mi se spună că poate vreau alta marcă sau alt model, pentru că ce vreau eu nu mai e pe stoc. Cred că o fi greu să ai o bază de date cu informaţii reale despre stocul unui magazin, că altfel nu-mi închipui cum rămâne cu “nu avem”…
1 comentariu
sa înţeleg ca tre’ sa ma înarmez cu mai multe variante dacă vreau laptop de pe net?
Postat 29 Apr 2010 la 7:14 AM ¶Comenteaza