Calm like a bomb

Am ajuns în seara asta la concluzia că deasupra apartamentului meu stă familia Hitchcock. Cum? Simplu. Stau şi eu liniştit ca omul în casă şi deodată aud nişte sunete ciudate dinspre hol/baie, ceva în genul unor obiecte de lemn târâte pe pardoseală. Ştiam că nu e de la mine, dar instinctul ăsta fricos al omului m-a pus să mă duc să văd ce se întamplă. În continuare, din baie se auzeau nişte ciocănituri…. intru în baie, nimic, bineînţeles. După aproape 10 minute, linişte… Dar nu pentru mult timp, pentru că deodată se aude o voce de copil răcnind de mama focului, iar apoi o voce de bărbat “dacă mai plângi mult….” si a lăsat fraza în suspensie.

Asta n-ar fi prima dată când vecinii mei dragi fac din astea. Acum două săptămâni, tot duminică, pe la prânz, mă pregăteam să trag un pui de somn, când deodatâ se aude copilul de care v-am spus şi mai sus. Răcnea din toţi rărunchii “Ajutooooor!! Mă omoară tata!!! Ajutoooooor!!!” şi apoi se aud paşi alergând prin casă. Din cameră până în baie şi înapoi. Toată chestia a durat două minute, apoi linişte mormântală. Deja nu ştiam ce să mai cred, l-o fi liniştit pe puşti de tot sau nu?

Aceiaşi vecini au momente în care râd ca proştii de se aude tot blocul, ca după jumătate de oră să se audă certuri şi tot felul de zgomote de obiecte aruncate. Iar apoi linişte şi pace câte două trei săptămâni, de nici nu mai ştii ce să crezi: sunt oameni sau fantome?

Din fericire, vecinii de sub mine sunt ceva mai normali. Sunt doi tineri care s-au mutat recent, dar care şi-au făcut cunoscută prezenţa prin sunete în genul “aaaahhh… my god, ce bine e!!! mai vreau!!!” Da, ştiu, sună ca în filmele porno, dar cam ăsta e adevărul… Şi uite aşa m-am ales cu două filme: unul horror sus şi unul porno jos. Aşa e când trăieşti la bloc.