Acum ceva vreme, dupa ce am trecut fugar prin Goteborg, mi-as fi dorit sa ajung din nou in Suedia sau in Norvegia. Tarile nordice au fost mereu pentru mine un vis. Nici prin gand nu mi-ar fi trecut ca o sa am ocazia sa ajung atat de repede inapoi. Acum doua luni am primit un mail de la sefa mea prin care eram intrebat daca vreau sa merg pe un proiect in Oslo. Am ales o perioada care mi se parea mai ok si atat… pentru ca mi se mai oferise ocazia sa plec in Anglia/India si nu s-a intamplat nimic. De data asta, insa, am primit si invitatii la prezentarea proiectului si documentatie, deci era cat se poate de serios. Dar sa nu mai lungesc povestea…
Sunt in Oslo de doua saptamani. Sunt intr-o tara pe care voiam sa o vad de multa vreme. Ce-am gasit aici? Civilizatie, liniste, organizare (inafara de locul de munca). Orasul e plin de biciclisti si de pietoni. Masinile, atat cat se vad, merg linistit si nu aglomereaza strazile. Oslo e plin de tuneluri. Tuneluri pentru strazi si tuneluri pentru autostrazi. Ce-au reusit oamenii astia sa faca aici n-o sa vedem nici in 200 de ani in Romania. Au sapat gauri prin oras pentru a nu avea probleme cu traficul si pentru a-i face pe soferi sa ajunga mult mai repede la destinatie.
Pentru majoritatea care ma stiu, sunt un nebun dupa biciclete. Am ajuns aici si pot spune ca sunt “spart” de ceea ce vad. Nu exista 10m de trotuar pe care sa nu fie “parcata” macar o bicicleta. Nu mergi doua minute fara sa vezi cel putin zece biciclisti. Atatea parcari pentru biciclete cate sunt in Oslo n-am vazut in viata mea in realitate. Chiar zilele astea am fost intr-o plimbare mai lunga prin oras si am ajuns printre niste blocuri intr-o zona rezidentiala. Au oamenii parcari supraetajate pentru biciclete; aproape ca nu-mi venea sa cred. Apoi, au sistemul public de inchiriere a bicicletei, care functioneaza pe baza unui sistem simplu. Rezidentii orasului pot plati un card de 80 de coroane, cu care inchiriaza biciclete tot anul. La acelasi pret, un turist poate inchiria biciclete pentru 24 de ore. De ce spun “biciclete”? Pentru ca sistemul functioneaza cam asa: iei bicicleta dintr-un rastel si pleci spre un anume loc; in maxim 3 ore trebuie sa o pui inapoi in alt rastel, dupa care poti sa iei alta bicicleta. Nu stiu exact pentru ce au organizat in asa fel sistemul. Probabil pentru a nu incerca lumea sa plece cu ele prea departe. Daca nu aduci bicicleta in timp, cardul incepe sa-ti fie golit cu o suma la fiecare ora in plus, deci cel mai bine e sa te tii de reguli si sa aduci inapoi bicla. Noaptea, masinile primariei ridica bicicletele cu probleme si le duc la reparatii. Din ce am inteles, reparatiile sunt facute de catre puscariasi si cei care au pedepse in serviciul public. Mi se pare geniala solutia.
Dar sa ma intorc putin si la strazi. In primul weekend aici ne-am hotarat (eu si colegii mei) sa mergem la parcul de distractii Tusenfryd, la 20km de Oslo. Pentru cei care nu stiu geografie, Norvegia e un fel de stanca mai mare, asa ca soselele lor au fost “decupate” din munti. Am mers pe o autostrada impecabila care taia prin multe locuri muntii. E foarte interesant sa vezi pereti de piatra de o parte si de alta a soselei si sa te gandesti cata dinamita au folosit pentru a darama tonele de munti. Dupa ce ne-am distrat in parc, ne-am intors in Oslo, dar din pacate am ratat iesirea de pe autostrata si dupa aproape 500m am intrat intr-un tunel care nu se mai termina. Cand am iesit din el, am iesit pe o latura a fiordului Oslo, unde erau acostate sute si sute de barci si yachturi. Cand ne-am uitat pe harta sa vedem unde suntem, am realizat ca suntem foarte departe de hotel, asa ca am mers in continuare, incercand sa gasim o iesire pentru a ne putea intoarce. Din cauza neatentiei soferului nostru, lucrul asta s-a intamplat abia pe la 14km de Oslo, in orasul Strand. Oricum, ideea este ca din cauza neatentiei am reusit sa vedem cum un tunel taie orasul de-a latul si am fost apoi impresionati de peisajele pe care le-am vazut.
Back to the city. Bineinteles ca sistemul de transport in comun functioneaza fara probleme. In statiile de autobuz/tramvai e afisat cate minute mai sunt pana vine urmatorul mijloc de transport. De curiozitate am stat putin intr-o statie sa vad daca functioneaza. La putin timp dupa ce am ajuns acolo, la una din linii scria “nĂ¥”, ceea ce inseamna “acum” si radeam cu colegii ca nu se vede nici un autobuz, nimic. Dar, pentru a ne demonstra ca suntem doar niste romani hatri, de la un colt de strada si-a facut aparitia si nenea autobuzul, asa ca ne-am luat jucariile si am plecat de acolo, convinsi ca sistemul functioneaza.
Urmeaza de acum sa scriu intr-o zi si despre cum sunt oamenii de pe aici, dar asta dupa ce o sa mai treaca ceva vreme…


1 comentariu
Salutare.
Postat 05 Oct 2009 la 7:12 PM ¶Eu sunt undeva pe langa Lillehammer si ma pregatesc sa fac voluntariat in Africa. Doar am inceput programul, iar joi si vineri trebuie sa plecam prin tara, sa aflam diferite lucruri despre Norvegia.
Dar fara bani, doar cu o 100 de NoK, si 10 reviste de vandut pe care ai putea scate 600 de Nok. Eu trebuie sa ajung la Oslo cu autostopul, pentru ca n-am bani de altceva. Daca ai chef sa ne intalnim prin Oslo, da-mi un semn.
Iulian
tel: 97193658
Comenteaza