M-au apucat amintirile ascultand piesa “I am the bloody earth” a celor de la My Dying Bride. De ce? Nu stiu, poate pentru ca e o piesa veche…
Nu stiu cum sunteti voi, dar la noi era cam asa: eram un grup destul de mare de rockeri in oras. Ne intalneam cam toti in acelasi lor, un parc pe care il numim si acum “Secu”, pentru ca e in fata fostului sediu al Securitatii comuniste. Ne adunam cu mic cu mare, de la hipioti, hard rockeri, metalisti, grindcoristi pana la hardcoristi si alte natii. Imi amintesc foarte bine cum cei mai mari ne povesteau de rockoteca pe care o faceau in urma cu cativa ani si ne doream sa avem o noua rockoteca. Imi amintesc cum faceam schimb de casete si inregistram de la unul la altul si le ascultam ca disperatii pana se toceau benzile (pirateria de pe atunci). Tin minte si cum ma enervau cei care nu mai aduceau casetele inapoi sau care tot o lungeau cu uitatul acasa pana ti-era si greata sa-i mai intrebi daca le-au adus.
Apoi tin minte de prima rockoteca la care am fost, nu la noi in oras, ci in Barlad. Se punea muzica de pe magnetofon si playlistul era facut de DJ de acasa. Te duceai frumos la bar si aveai lista cu piesele care urmau… Am speriat rockistii de acolo cand pe Pantera am sarit ca nebunii de la mese si am facut un moshpit pe “ringul de dans”. A fost prima oara – si ultima, cred – cand am fost aplaudat pentru ca am dat din cap… Ce vremuri!!! Apoi am inceput sa facem si noi rockoteca, intr-o rotiserie in piata centrala. Dupa ce plecau ultimii clienti scoteam sculele noastre si dadeam drumul la treaba. La inceput aveam un casetofon Elektronika, pe care il mai foloseam si la incarcat jocurile pe HC-uri. Din cauza ca nu aveam alta metoda, derulam casetele cu creioane sau cu pixuri. Tin minte ca marcam cu creionul pe caseta, de acasa, pe unde ar veni piesa “cutare” si apoi dadeam la invartit caseta pana la pozitia respectiva. Dupa ceva vreme ne-am emancipat si veneam cu dublu casetofon. Ce era frumos la rockoteca noastra e ca ne intelegeam bine cu totii, nu se faceau diferentieri pe genuri muzicale: se punea absolut orice gen de rock si toata lumea era ok, nu ca acum cand ala e punker, ala e metalist, ala e asa si pe dincolo si nu ne intelegem intre noi.
Imi amintesc si mandria de a fi avut printre primii tricouri cu formatii. Imi luase unchiul meu la mana a doua din Bistrita (unde locuia) doua tricouri – Skid Row, Cannibal Corpse si un “longsleeve” cu Carcass. Si-mi mai amintesc cat de “smecheri” am fost cand am inceput sa dam comenzi prin posta la Nuclear Blast in Germania. Nu mai era nimeni ca noi, sa aiba tricouri si hanorace originale. Ca sa nu zic de reviste si postere frumos colorate. Oho, si asta imi aminteste de tipografia unde lucra fratele unui prieten, care avea la munca un copiator color, o noutate pe atunci! Mergeam cu poze din reviste sau cataloage si ne facea postere in format A2 sau chiar mai mare. Apoi ne mai faceam si coperti la casete, de aveai impresia ca-s originale…
Si pentru ca tot vorbesc iar de casete, ce vremuri am prins! La inceput se aduceau si la noi in oras, dar slabut, de la Takt (poloneze), dupa care am inceput sa mergem in Iasi sa cumparam, dar si acolo s-a stricat treaba. Pana cand am aflat de tarabele din Piata Romana din Bucuresti si veneam cam la 2-3 luni si ne umpleam gentile si buzunarele cu noutati.
Apoi totul a inceput sa se duca… Am crescut, ne-am pierdut interesul, ne-am imprastiat prin tara… Dar unii au ramas tot metalisti (si eu printre ei) si tot isi mai amintesc de vremurile alea, cand strigau tiganii dupa noi prin oras “huo Metallica!!”.
PS: Vine si partea a doua.
Comenteaza