Cand am aflat de reunirea Faith No More mi-am zis ca poate o sa am ocazia sa-i vad prin Ungaria sau intr-o tara europeana civilizata in concert… Apoi am aflat ca vin in Romania. Asta era deja prea de tot! Am fost pesimist pana in ultimul moment: am zis ca o sa fie maxim 1000 de spectatori si ca o sa fie un show de doi lei, in special din cauza spectatorilor romani care nu stiu sa aprecieze asa ceva.
Dar… A venit 15 august si urma sa ii vad live pe nebuni. Impreuna cu cativa prieteni am ajuns la Sala Polivalenta cu putin inainte de a incepe sa cante Luna Amara, trupa pe care nu prea o suport. Am asteptat in “foaierul” salii pana au terminat ei de cantat si apoi am intrat in sala sa vad celelalte trupe de deschidere.
Elvis Jackson, o trupa de ska punk din Slovenia, a demonstrat publicului cam cum ar trebui sa arate o formatie de genul lor. De la prima piesa pana la sfarsit tipii astia au fost plini de energie. Vocalul a alergat non-stop pe scena, s-a pus in cap, a cantat la trompeta si a facut multe alte “giumbuslucuri”. Si nu in van, pentru ca pe la mijlocul show-ului lumea din fata chiar a inceput sa se simta bine si sa se balanseze pe ritmurile lor. Surpriza a venit in momentul in care baietii au bagat la interval intro-ul de la “Raining Blood” (Slayer), moment in care toti metalheads-ii au inceput sa dea din cap… Pe langa trupele noastre de ska punk (E si P.C.C – se stiu ei), slovenii au fost cu 100 de niveluri deasupra.
Apoi au urmat macedonenii de la Superhicks, care si-au sarbatorit 15 ani de activitate si care ne-au incalzit cu ceva ska punk mai “inteligent”, pe alocuri cu accente de jazz. Singurul punct slab la ei a fost ca au cantat cateva piese in limba lor, ceea ce a facut ca publicul sa nu fie atat de receptiv ca la Elvis Jackson…. Oricum, totul a mers bine pana in final si lumea era deja incalzita bine pentru zei.
In pauza dinainte de Faith No More am tot stat si m-am uitat la cata lume se aduna in sala. Nu puteam crede ca deja erau cam 2000 de oameni si tot mai intrau. Deja unul din motivele pentru care eram pesimist la inceput a picat. Mai urma sa vad si cum va fi publicul. Cam dupa jumatate de ora de asteptare, unul cate unul si-au facut prezenta pe scena californienii de la FNM. Ultimul, ca de obicei, a intrat Mike Patton, in corul de urale al poporului de sub el… Si show-ul incepe, asa cum probabil toti cei preenti stiau deja, cu cover-ul piesei “Reunited”, moment in care am trecut si peste alt moment de emotie pesimista, caci publicul canta la unison cu Patton versurile piesei. Si nu s-a oprit aici… S-a cantat si la “From out of nowhere”, “Land of sunshine”, “Caffeine”, “Evidence” si multe alte piese, incat la un momentan Patton si Roddy Bottum s-au suparat si au cerut publicului sa o lase mai moale.
Nu puteam crede!!! In Romania, la un concert Faith No More, publicul era cu vocea peste Patton!! Nici in cel mai frumos vis n-as fi crezut asa ceva.
Ca de obicei, ca parte a show-ului pe care il face, Patton a facut misto de cineva din sala, de data asta tinta fiind doi cameramani. Apoi, ca sa mai calmeze spiritele, a facut o sedinta de “relaxare” cu un “auuuuuuuuuuuuuum” repetat de cateva ori, moment folosit ca intro pentru “I started a joke”. Apoi am fost tachinati cu “I know you love manele’, care a culminat cu maneaua “Just a man”, ultima piesa din spectacol…
Dar publicul nu s-a lasat si a cerut bis-ul. Trupa s-a intors si ne-a mai incantat cu “Chariots of fire/Stripsearch” si “We care a lot”. Dar, contrar celor spuse in ultima piesa, nu le-a pasat deloc de noi, pentru ca n-au mai venit si la al doilea bis… Insa nu mai conta absolut deloc. Am asistat cu adevarat la cel mai tare concert la care am fost vreodata.
Comenteaza