Calm like a bomb

Si iata ca a venit si ziua in care promiteam ca protestam. La ora 11 am ajuns in fata parcului, unde deja erau cam 20-30 de oameni. Intre ei si prietenul meu, Gonzo. Cu cat trecea timpul, cu atat vedeam mai multi biciclisti venind din toate directiile, ceea ce era un semn bun. Intre timp lumea s-a incins putin la intrarea in parc, unde vreo 5-6 politisti comunitari venisera sa ne opreasca accesul in parc. Si de o parte si de cealalta s-au incins spiritele din nimic. Adevarul e ca legea e proasta si nu putem prea usor sa o schimbam, iar politistii doar isi fac datoria. Bine, acolo a fost si putin mai mult exces de zel, dar asa e pe la noi.

In jur de 11:20 ne-am pus la pedalat in jurul parcului, pe pista pentru biciclisti. Am fost incantat sa vad 60-70 de oameni in sir indian pe pista, care mai de care mai colorati si cu soneriile in functiune cand cineva obstructiona drumul. Am avut parte de reactii diverse, dar spre surprinderea mea majoritatea au fost pozitive. Un singur batranel a comentat “voi, cu bicicletele voastre…”

Dupa doua ture de parc am coborat de pe “cai” si am intrat in parc sa facem o tura in jurul lacului, cu bicicletele la brat, lucru care i-a lasat perplecsi pe multi dintre cei prezenti acolo. In sfarsit au vazut si ei ca suntem oameni civilizati si nu maimutele care credeau ca suntem. Dupa ce am trecut pe sub podul care desparte parcul in doua, ne-am urcat pe biciclete si am mai mers cateva sute de metri. Ne-am oprit putin si am mai socializat, ne-am aplaudat pentru reusita si am stabilit sa ne mai intalnim si saptamana viitoare. Apoi ne-am despartit care incotro si am luat-o la pedale….

Ariel are cateva poze de la fata locului, iar Ghicitorul in fund ne spune mai detaliat ce s-a intamplat.