Am evadat!

10 mai 2009 a fost o zi frumoasa nu doar ca vreme, ci si ca eveniment pentru biciclistii din Bucuresti. A avut loc “Prima evadare”, un concurs pentru toate categoriile de biciclisti pe un traseu foarte interesant intre Baneasa si Snagov. Dar sa va povestesc cum am trait eu toata aventura.

M-am trezit dimineata la ora 7, dupa ce toata noaptea am visat niste aberatii. La 8:00 am iesit din casa, dupa ce m-am asigurat ca am tot ce-mi trebuie pentru bicicleta. Cand am ajuns la intersectia soselei Stefan cel Mare cu b-dul Barbu Vacarescu am intalnit doi tipi care mergeau in acelasi loc si care isi mai asteptau un prieten. M-am alaturat lor si dupa 10 minute de asteptare am plecat toti spre Baneasa, Am ajuns acolo pe la 8:40. Deja se adunase destul de multa lume. Mai toti erau echipati pentru concurs. Majoritatea erau relaxati si asteptau calmi inceputul cursei. Se vedea la toti cei prezenti ca sunt veniti de placere si nu neaparat pentru a alerga ca nebunii pe traseu sa castige premii.

Prima evadare

Startul trebuia sa se dea la 9:30, dupa cum era anuntat initial pe site-ul organizatorilor, dar pentru ca suntem romani, cativa din cei prezenti isi parcasera masinile chiar in fata liniei de start. Pana s-au trezit toti sa si le mute s-a facut 9:55. A fost numai bine pentru a se da startul la 10:00. Dupa o numaratoare inversa strigata in cor de aproape toti cei prezenti, s-a pornit pe traseu.

Prima portiune a fost pe asfalt prin padure, apoi s-a intrat direct pe pamant, ceea ce a urcat nivelul de adrenalina in toti participantii. Am dat la pedale de-am ametit. Senzatia era BETON! Sa pedalezi prin padure, la umbra si racoare, printre copaci, pe drumul ala denivelat e o splendoare. Cine nu ma crede ar trebui sa incerce. Dupa vreo 3km unui tip din fata mea i-a sarit un brat pedalier din incheietura si a ramas pe marginea drumului. Nici nu am avut timp sa ma gandesc ca lui ii parea foarte rau, ca pe la kilometrul 5 alt tip a ramas in pana: i s-a rupt in jumatate bratul la pedala stanga. Tipul era foarte dezamagit…

Am trecut apoi peste calea ferata si linia de centura si am intrat pe un drum pe camp. Si aici s-a putut pedala la maxim. Eu am incercat pe tot parcursul concursului sa tin un ritm constant de pedalare. Sincer nu mai tin minte perfect cum au alternat zonele de padure si camp, de sosea asfaltata sau pamant batucit, ideea e ca a fost foarte bine ales traseul.

Prima evadare

La km 25, in curtea Palatului Ghica, a fost organizat primul punct de alimentare. Organizatorii ne-au pregatit batoane energizante de cereale+ciocolata, glucoza, banane si apa. Am luat cate ceva din toate si am plecat inapoi la drum. Imediat dupa palat a fost portiunea de traseu care mi s-a parut cea mai interesanta: coborare in viteza, prin stufaris, pe malul unui mic lac. Apoi s-a continuat prin padure…

.. si pe camp si apoi iar padure si asfalt si padure si camp si tot asa. Am reusit sa nu cad, desi la un moment dat mai aveam foarte putin. Am trecut prin zone prin care abia reusea sa treaca cate un biciclist, apoi am sarit cu bicicleta in spate peste calea ferata, peste copacii cazuti in drum, prin balti si prin locuri foarte uscate. Am trecut si printr-un satuc in care se adunasera babele la porti, iar nepotii lor strigau de pe margine “forza steaua”, ceea ce m-a distrat (‘tu-va-n gura de romani…)

Si tot asa, pana am ajuns la al doilea punct de alimentare unde, spre surprinderea celor care erau in grup cu mine, nu mai era apa. Din fericire am mai avut o sticla de apa de 0,5l, pe care am baut-o pe nerasuflate. Acolo am fost anuntati ca mai sunt 8 km pana la final. Am urcat dealul, am trecut iarasi peste calea ferata si am dat bataie pe pedale… Devenea din ce in ce mai greu sa tin ritmul. Drumul parea mai accidentat si imi doream sa ajung mai repede. La un moment dat am luat-o inainte dupa doi tipi si, dupa ce am parcurs cam 100m pe acel drum, vedem ca din fata vin alti concurenti. Primii ne-au zis de la distanta “Nu mergeti, nu e asta drumul, cineva a luat semnele si ne-am pierdut…” Ne-am intors pana la prima intersectie si am luat-o in directia in care ni s-a parut ca e bine. Dupa vreo 30m de mers am vazut si semnul de traseu, spre bucuria tuturor… In partea asta de padure a fost o zona foarte misto in care coborarile bruste si abrupte alternau cu urcari scurte, senzatia de zbor pe care o aveam alimentandu-ma cu adrenalina.

A urmat apoi zona cea mai greu de parcurs, cel putin pentru mine. Drum pe marginea padurii, prin soare, pe un drum de pamant uscat, cu urme de roti de tractor. Mi-a trepidat bicicleta in asa hal, ca abia imi mai simteam incheieturile mainilor… Si am ajuns la un nou “check point”, unde o domnisoara ne-a anuntat “mai aveti 500 de metri, in stanga pe asfalt!”. In momentul ala parca a aruncat cineva pe mine o galeata de apa. Am schimbat pe foaia mare, apoi pe pinionul mic si am pedalat de nebun cu 42-45km/h pana la final…

Prima evadare

Apoi totul a fost odihna. Am baut cel putin 3l de apa, am mancat o inghetata. Am mancat si portia de paste oferite de FruFru, am stat intins cu toata lumea la umbra, pe iarba si am asteptat ca nebunii premierea. Din pacate, din lipsa de experienta, organizatorii au intarziat mult cu premiile. Intre timp am ascultat muzica de la masina Red Bull si din timp in timp ascultam aberatiile si glumele proaste ale unui “prezentator”, care pe mine m-a scos din sarite….

Pe la 19:30 am reusit sa ne urcam bicicletele intr-un tir, iar noi am mai stat jumatate de ora in autobuzele RATB. Bineinteles, e vorba de noi, astia mai saraci care nu avem masini si nici nu vrem sa le avem. Pe la 20:45 am ajuns iarasi in Baneasa, ne-am luat bicicletele si am luat-o usurel spre casele noastre.

Tin sa-i felicit pe organizatori, pe sponsori, dar in primul rand pe participanti. Fara voi nu s-ar fi intamplat nimic din toate astea si nu as fi avut o duminica reusita. La mai mare!!!

Intreaga galerie foto o gasiti AICI!

hello