Calm like a bomb

Scuzati limbajul, dar nu mai suport chestia asta. A inceput odata cu “generatia pro” si de atunci tot creste in intensitate. Acest “sfant valentin” (intentionat fara majuscula) e o mascarada comerciala buna pentru turma asta numita “poporul roman”. Si-asa nu stiam sa ne bucuram la sarbatorile noastre, ne-a trebuit sa mai adoptam si niste aberatii americane ca acest valerica si halouinul. Nu sunt traditionalist, departe de mine asa ceva, dar urasc importurile astea fortate, care prind la mase. E plin Bucurestiul (si cred ca si celelalte orase) de reclame cu inimioare si floricele. Sunt pline tarabele de pernute in forma de inimioara si de cutiute rosii cu cine stie ce rahaturi in ele…
Ok, am si eu prietena si am avut atatea inainte, dar niciodata nu am fost de acord cu dulcegariile astea de 14 februarie. Daca o iubesc si merita, ii fac cadou in fiecare zi. Sau ii fac un cadou cand vreau eu, cand simt, nu cand imi impune o sarbatoare. La fel, de mici copii, ne-a fost implantata pe creier ideea cu ziua de 8 martie. E ok, nu am nici o problema, pentru ca de mic mi-a placut sa-i fac un cadou frumos mamei mele, dar deja e exagerat sa faci cadou sefei, colegelor, doamnei de serviciu si asa mai departe. Una e un cadou pentru o persoana draga si alta e pupatul in fund al echipei de la munca.