Calm like a bomb

Iar spre casa, ca in fiecare an de sarbatori… Dupa ce am cautat ca nebunul cheile prin casa 15 minute, de parca le ascunsesem bine de cineva, am reusit sa ajung cu 2-3 minute inainte de a pleca trenul.
In tren numai lume buna. Prima persoana remarcata: “artistul” de pe locul din fata mea – un tip intre 40 si 50 de ani care citeste, infasurat tot intr-un fular negru, cu picioarele ridicate pe un suport de langa scaunul meu. Stramba din nas cand imi pun rucsacul pe acel loc. Al doilea personaj – o baba murdara care miroase, care vorbeste singura crezand ca o baga cineva in seama: “da, maica, acum lumea e mai desteapta. oamenii sunt mult mai destepti decat inainte…” Dar ramane la atat, ca observa ca nu e importanta. In 10 minute de la plecare vine nasul si o ridica, dovedindu-se ca nu avea bilet.
In acelasi timp cu nasul vine si “controlul civil”, care ii “rezolva” pe cativa tipi din spatele meu. Mergeau oamenii cu un veteran, cum se poarta in Moldova, si se pare ca bunicul a incurcat cupoanele de Iasi cu cele de Bistrita. Se targuie toti cu nasul, nu se rezolva nimic. Tipii isi iau bilet cu 110 lei, iar nenicu’ isi ia injuraturi de la “nepoti”.
Cand totul se mai linistise, la Buzau urca doi “freaks”, doi pusti la 15-16 ani, cu o tona de bagaje, cu gurile mari. Isi insira bagajele pe unde pot, striga unul la altul desi sunt la 2m distanta. Imi ridic ochii din laptop – ma uitam la Seinfeld – amandoi la costume identice, amandoi poarta acelasi model de pantofi. Cel mai mare isi arunca ochii la mine in ecran, apoi se cauta printr-o geanta si isi scoate si el laptopul, imbrancindu-ma, crezand ca ma intereseaza “scula” lui. Initial am crezut ca tipii sunt tigani de prin zona Tecuciului, dar dupa putin timp realizez ca nu. Sunt un alt specimen: pocaiti. Isi scot amandoi niste caiete si incep sa cante colinde. Parca suntem in India, fiecare face ce vrea si cum vrea. Unii canta, altii injura, altii indura. Eu sunt in ultima categorie, dar din fericire am castile si ma bag la un The Red Cord.
Ah, nu am mentionat-o pe tipa care a urcat in Ploiesti, una cu nasul pe sus. Vorbeste incontinuu la telefon “afaceri”: “da, pai ti-am zis ca logoul ala merge mai bine cu sloganul respectiv… si la firma X e mai misto sa faci sigla cu rosu… da, pai eu sunt in tren acum. o sa fac un model cand ajung acasa, daca imi mai merge mecul” Incepe sa schiteze niste desene pe un caiet, mai vorbeste putin la telefon, mai scrie doua randuri. Productiva, n-am ce zice…
Si uite asa se mai coloreaza calatoriile cu CFR-ul. Cine zicea ca nu merita pretul? (Bine ca il am pe asta mic si m-am mai descarcat. Hai ca urmeaza Tecuciul si cobor sa-mi iau o beroasa, poate ma apuc sa cant cu astia colinde)