Când am ajuns în Cehia acum un an, am avut la început discuţii cu colegii cehi, polonezi pe diverse teme. Una din acestea se referea la băuturile tradiţionale. Atunci, ţin minte, i-am întrebat pe cehi de ce nu ştiu să facă vin bun. Răspunsul ne-a lăsat puţin surprinşi. De fapt nu a fost un răspuns. Au început să ne spună că este o zonă chiar aproape de Brno, în estul regiunii Moravia, în care traiesc “vlahi”. Şi ne-au mai spus că aceşti vlahi fac vin foarte bun. Pentru moment am crezut că înţelegem greşit, dar când ne-au spus că au învăţat la şcoală depsre ei şi despre faptul că au venit din ceea ce e România astăzi, am rămas şi mai surprinşi. Tot atunci ne-au spus că vlahii de aici s-au luptat cu habsburgii ani buni de zile pentru a-şi păstra pământurile, credinţa şi tradiţiile. Regiunea în care trăiesc se numeşte Vlašska Morava (Moravia Valahă).
Însă atunci nu m-am interesat mai mult despre chestia asta, iar azi îmi pare rău, pentru că am citit pe Wikipedia despre valahii de aici şi am descoperit lucruri interesante. Am aflat astfel că românii au ajuns chiar şi mai departe, în Polonia. Tradiţiile au rămas foarte asemănătoare cu cele din România. Costumele, dansurile şi o parte – mică, din păcate – din limbă seamănă foarte mult cu cele de la noi.
Tot pe Wikipedia am găsit şi un site cu tradiţii romăneşti care arată mult mai bine şi conţine mult mai multe informaţii decât orice site pe aceeaşi temă din România: http://www.eliznik.org.uk/index.html
Comenteaza